AcasăActualitate112EDUCAŢIE - Prevenirea consumului şi traficului de droguri în şcolile din Maramureş

EDUCAŢIE – Prevenirea consumului şi traficului de droguri în şcolile din Maramureş

spot_img

DISTRIBUIȚI

EDUCAŢIE Prevenirea consumului şi traficului de droguri constituie o temă importantă abordată în cadrul activităţilor destinate prevenirii delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor.

EDUCAŢIE Având în vedere implicaţiile pe care acest tip de criminalitate le are asupra adolescenţilor, este necesară o informare constantă cu privire la pericolele la care se expun atunci când vin în contact cu astfel de produse sau doresc să obţină bani din vânzarea lor.

În acest context, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu specialişti din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Maramureş şi poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate, vor fi prezenţi pe tot parcursul lunii noiembrie, în şcolile gimnaziale şi în liceele din judeţ, unde vor desfăşura activităţi interactive cu elevii.

Aceştia vor fi informaţi cu privire la prevederile legale privind atât consumul, cât şi traficul de droguri, care sunt categorille de substanţe interzise, precum şi pedepsele prevăzute de legislaţia din România pentru acest gen de infracţiuni.

De asemenea, adolescenţilor li se vor expune şi efectele nocive ale consumului de droguri asupra sănătăţii, rapiditatea cu care se poate instala dependența și ce înseamnă aceasta, efectele plantelor etnobotanice, etc.

Activităţile de informare au debutat azi, 04 noiembrie, la Colegiul Tehnic Auto din Baia Sprie. Peste 50 de elevi din clasele a VII-a şi a VIII-a au participat la activităţile desfăşurate de poliţişti. Informaţiile teoretice au fost susţinute de exemple şi cazuri concrete din activitatea poliţiştilor maramureşeni.

De asemenea, elevilor le-au fost prelucrate aspectele de ordin legislativ care reglementează acest domeniu:

Sancţionarea traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control naţional sunt prevăzute în capitolul 2 al Legii Nr.143 din 2000 PRIVIND COMBATEREA TRAFICULUI ŞI CONSUMULUI ILICIT DE DROGURI.

Conform art.2 (alin1): cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea sub orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

citește și UCIS CU BESTIALITATE – Un copil a fost omorât în bătaie, după ce a fost îmbătat cu pălincă

Dacă faptele de mai sus au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi (art.2 alin2).

În art. 4 se prevede: cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 5 ani.

În art. 5 se arată că: punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local, a unei locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA