AcasăOPINIIEDITORIALUL ZILEI – Fotografii din beciul domnesc

EDITORIALUL ZILEI – Fotografii din beciul domnesc

spot_img

DISTRIBUIȚI

Copilul alintat al rapoartelor MCV, Horia Georgescu, a ieșit luni de la DNA cu mâinile răsucite la spate și prinse în cătușe. E ca și cum, dacă ANI ar fi fost acea mănăstire promisă, maica stareță ar fi jucat într-un film pentru adulți regizat de baroneasa Reding și aplaudat de plenul Comisiei Europene.

Șeful integrității române pare nu atât o rotiță a binelui public, așa cum susțineau regimul Băsescu și presa portocalie pe care Monica Macovei o hrănea cu jăratecul anti corupției, cât un răufăcător acoperit din Brașov, deconspirat ani la rând în publicații independente și date cu tupeu în judecată.

Horia Georgescu a fost confecționat în atelierele statului modernizat și pus la dispoziția superiorilor săi. Ursitoarele l-au scufundat în butoiul cu lăcomie, l-au uns cu impostură și i-au dat look-ul de Neanderthal.

Ca să ajungă unul dintre butoanele creatorilor săi, Georgescu a mințit, a falsificat acte, a prostit lumea cu declarații de avere, a manipulat case și sume care-i depășeau cu mult solda, a apreciat luxul și compania borfașilor și, în fine, după cum zic procurorii, a lăsat statul mai ușor cu 75 de milioane de euro.

Căderea lui în captivitate arată că valorile democrației duc o luptă fratricidă pentru teritoriu și că generalilor făurari a început să le tremure mâna. Horia Georgescu e genul hoțului sărac, împins spre pierzanie de posibilitatea îmbogățirii pe durata orelor de program.

Marian Vanghelie e un exemplar diferit. Zoologia militară l-ar clasa la același ordin, dar la altă rasă. Bogat, dar atins de un soi de timiditate a cifrelor mari, Marean a ajuns obraznic abia după ce a primit dosare de la Doi și-un sfert.

Când a silabisit el prima dată stenogramele colegilor de partid, când a crezut că știe câte-n lună și în stele despre umerii generalului Oprea, când, în fine, a văzut că e destul să spui un număr sau un nume din dosar ca să-l vezi pe Hrebenciuc cum îngheață, a început să meargă crăcănat, ca și cum între picioare i-ar atârna o coadă de dragon.

Vanghelie n-a fost un produs al serviciilor – iar aici nu trebuie să luăm în considerație, desigur, serviciul de alimentație publică din anii ’80 unde s-a format el ca gestionar. Vanghelie s-a născut din aspirația unui băiat de bodegă semianalfabet la mâna Oanei Mizil. Chiar dacă a întâlnit-o pe crăiasă douăzeci de ani mai târziu, el și-a cumpărat ceasurile din timp. În mintea lui, locuită de razii și de țineri de șase, banii n-au avut un sens pe deplin clarificat. Au fost dovezi ale existenței unui Dumnezeu aflat pe mână cu primarii, atotputernic în probleme de partid, dar nu la fel de atotputernic ca dosarele.

Vanghelie a fost arestat în același efort haotic al statului de drept de a-și înghiți coada. Nu s-a făcut justiție cu asta, dar, cel puțin, s-a adus la rampă cel mai savuros denunțător.

Radu Mazăre întregește tripticul noutăților din arestul Capitalei. El e un personaj imuabil, o entitate fără evoluție, un băiat egal cu sine dintotdeauna. Idealurile braziliene, hainele de nazist, mașinile de epocă și frezele elaborate nu sunt faze ale arivismului, ci ale bolii. Mazăre își va purta băștile și în pușcărie, fiindcă un om nu poate renunța de bunăvoie la părți ale corpului. În contrast absolut cu Horia Georgescu și la trei lungimi de urs în fața lui Vanghelie, Mazăre e genul de hoț care și-a furat simțul realității.

Doru Bușcu, catavencii.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA