AcasăActualitateSocialEconomia merge bine? România, pe ultimul loc în U.E. la exporturi pe...

Economia merge bine? România, pe ultimul loc în U.E. la exporturi pe cap de locuitor și la investiții străine

spot_img

DISTRIBUIȚI

Deşi guvernanţii încearcă să ne convingă că economia merge din ce în ce mai bine, cifrele arată cu totul altceva. Suntem în continuare pe ultimul loc în Uniunea Europeană cu o valoare a exporturilor de 2.000 de euro pe cap de locuitor, iar investiţiile străine au scăzut dramatic.

Vecinii bulgari stau mult mai bine la capitolul exporturi, cu o cifră cu 800 de euro mai mare, ceea ce înseamnă exporturi cu 40% mai mari, iar Polonia, aflată pe poziţia 26 în acest clasament, exportă aproape dublu faţă de noi, adică 3.900 de euro pe cap de locuitor.

În fruntea clasamentului este Luxemburgul, cu o cifră la care nici nu îndrăznim să visăm: peste 131.000 de euro pe cap de locuitor, de 65 de ori mai mult decât în România.

Şi cum importăm mai mult decât exportăm iar importurile continuă să crească, şi deficitul comercial al României este tot mai mare ajungând în ianuarie la 2 miliarde de lei, cu 82% mai mare decât în luna ianuarie a anului trecut.

Nici investitorii străini de care tot vorbeşte guvernul nu numai că nu vin, dar continuă să plece spre alte ţări mai calde. Astfel, în ianuarie, investiţiile străine au totalizat doar 23 de milioane de euro, spre deosebire de anul trecut când erau de 376 milioane de euro. Iar populaţia o duce tot mai rău şi face economii de la lucrurile de bază.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA