Acasăoameni noiE POSIBIL? - Cluj-Napoca ar putea deveni al doilea oraş cu metrou...

E POSIBIL? – Cluj-Napoca ar putea deveni al doilea oraş cu metrou din România

spot_img

DISTRIBUIȚI

E POSIBIL? Cluj-Napoca ar putea deveni al doilea oraş cu metrou din România! Un prim pas a fost făcut deja în acest sens: primăria a acordat bani pentru studiul de prefezabilitate.

Construcţia unei magistrale e absolut necesară, cred autorităţile, în condiţiile în care oraşul e supraaglomerat. Au ignorat, însă, un lucru important: relieful.

Cluj-Napoca e unul din cele mai aglomerate oraşe din România. Are în jur de 300 de mii de locuitori. Iar numărul maşinilor e şi el mare: peste 200 de mii. Toate aceste date conduc la ore bune de stat în trafic.

Pentru a rezolva problema, autorităţile s-au gândit la o soluţie: vor să construiască metrou.

Linia de metrou ar urma să unească toate comunele din jurul Clujului. Să treacă prin Gilău, mai apoi prin Floreşti, să ajungă în Cluj, iar mai apoi să se oprească în comunele Apahida şi Jucu.

Ideea îi entuziasmează pe clujeni. Însă nu şi pe arhitecţi. Aceştia spun că metroul ar fi o soluţie imposibilă, din cauza terenului pe care se află oraşul.

Şi dacă am aşteptat atât de mult până să apară ideea, cam tot atât de mult va trebui să aşteptăm să mergem cu metroul, în cazul în care construcţia lui va fi începută.

sursa info

sursa foto

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA