E OFICIAL – Băimărenii, așteptați să se înscrie în Coaliția pentru Baia Mare: „Reprezint Coaliția pentru Baia Mare și îi reprezint doar pe băimăreni, în nici un caz vreun partid politic”- Cătălin Cherecheș

42
5409

Cătălin Cherecheș a susținut astăzi, 9 februarie 2016, o conferință de presă în care a vorbit despre Coaliția pentru Baia Mare și ce reprezintă această platformă civică cu a cărei susținere va candida la alegerile locale din vara acestui an. Fiind o platformă civică în care se pot înscrie toți cetățenii, dar care poate fi susținută de orice entitate apolitică sau politică dornică să susțină proiectele pe care Cătălin Cherecheș le propune pentru dezvoltarea orașului, agenda electorală o vor stabili băimărenii.

Mai mult, tot cetățenii vor fi cei care vor stabili, într-un mod foarte transparent, lista candidaților pe care Coaliția pentru Baia Mare îi va susține pentru Consiliul Local al municipiului Baia Mare.

Coaliția pentru Baia Mare va promova o campanie electorală bazată pe proiecte, urmând să se țină departe de tot ceea ce înseamnă principii și practici imorale, uzate de politicieni și partide în perioade electorale. Coaliția pentru Baia Mare este o platformă civică, o asociație neguvernamentală care militează pentru proiectele strategice ale municipiului Baia Mare, principalul plan de dezvoltare fiind acela de a deveni Capitală Europeană a Culturii în 2021. La acest proiect major se mai adaugă și alte proiecte de infrastructură, dezvoltare economică, educație și mediu.

„Numele acestei asociații, respectiv Coaliția pentru Baia Mare, este o marcă înregistrată de către mine la OSIM, așa cum am înregistrat și Coaliția pentru România. Și, mai mult decât atât, voi avea plăcerea să ofer acest nume și unei alianțe electorale pe care o vom înscrie la Biroul Electoral Județean în intervalul de zece zile de după înființarea Biroului Electoral Județean, astfel încât să putem să activăm la alegerile locale pentru Consiliul Local și pentru Primăria municipiului Baia Mare. Voi fi candidatul pentru Primăria municipiului Baia Mare la aceste alegeri și voi face acest lucru sub acest brand, Coaliția pentru Baia Mare. Bineînțeles, lista de consilieri locali va conține multe nume dintre personalitățile orașului. Unii pe care îi regăsim astăzi în Consiliul Local și alții pe care din păcate nu îi regăsim astăzi și nu i-am regăsit nici până acum în acest for. Este vorba despre oameni din zona de sănătate, alții din zona de educație, din zona economică, fiecare componentă profesională sau socială importantă va fi reprezentată în Coaliția pentru Baia Mare”, a declarat Cătălin Cherecheș, președintele Coaliției pentru Baia Mare.

catalin chereches 9 febr (22)

Potrivit legii, orice fel de alianță electorală trebuie să conțină minim două partide politice sau o organizație a minorităților naționale și un partid politic. Astfel, în momentul de față, Coaliția pentru Baia Mare are în componență Forumul Democrat German și Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, două entități simbolice pentru România.

„Coaliția pentru Baia Mare și eu personal avem onoarea să beneficiem de susținerea Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat și, în mod simbolic, m-am bucurat de acest lucru pentru că este totuși partidul, bineînțeles provenit din Partidul Național Român, respectiv din Partidul Țărănesc, care a înglobat personalitățile care au realizat Marea Unire. Pe de altă parte, vorbim și de repere de moralitate și aici mă refer la două personalități simbol, poate mai puternice decât orice fel de personalitate pe care o vedem, Corneliu Coposu și Ion Rațiu. Mai ales că unul dintre foștii președinți ai Fundației Rațiu este și partenerul nostru în Fundația Baia Mare 2021 și este partenerul nostru în proiectul pentru Capitală Europeană a Culturii. Mai mult decât atât, avem în acest moment și acordul Forumului Democrat German din România pentru a intra alături de noi în Coaliția pentru Baia Mare. Asta pentru că știți foarte bine că sunt un filogerman. O parte a familiei mele trăiește în Germania de peste 30 de ani, am făcut și studiile la Viena și sunt un om care apreciază rigoarea, cultura și tot ceea ce înseamnă fibra poporului german care de multe ori a fost pentru noi un model. Nu în ultimul rând, vreau să vă spun că există câteva organizații non-guvernamentale care bineînțeles că nu vor avea o relevanță în alianța electorală, dar vor avea o relevanță în asociație. Și aici mă refer la Asociația Esperando, prin domnul Daniel Filipaș, și mă refer la alte ONG-uri care sunt importante în zona de mediu sau în zona de asistență socială și cred că trebuie să se facă auzite prin acest mecanism al reprezentării în Consiliul Local”, a mai adăugat Cătălin Cherecheș.

Băimărenii sunt așteptați din 10 februarie să se înscrie în Coaliția pentru Baia Mare, platforma civică alături de care candidează Cătălin Cherecheș la un nou mandat de primar

Pentru a relaționa direct cu comunitatea, Coaliția pentru Baia Mare va fi găzduită într-o clădire situată la intersecția străzilor Minerilor cu Victoriei, în apropiere de Podul Viilor. Aici, în fiecare zi cetățenii vor putea participa la audiențe cu primarul Cătălin Cherecheș sau cu reprezentanții Coaliției pentru Baia Mare. De asemenea, băimărenii vor putea și să se înscrie în această asociație, Coaliția pentru Baia Mare. Adresa Coaliției pentru Baia Mare este strada Victoriei nr. 2, intrarea dinspre Podul Viilor. Cetățenii vor juca un rol important în selecția viitorilor consilieri locali care vor candida la Consiliul Local pe lista Coaliției pentru Baia Mare.

„Săptămâna viitoare vom prezenta o primă formă a listei de consilieri locali urmând ca cetățenii, prin prezența lor la sediul Coaliției pentru Baia Mare sau prin activitatea lor pe site-ul pe care îl vom deschide, prin acele tichete pe care le vom face în presa locală și pe care le vor putea trimite Coaliției, își vor putea ordona în funcție de preferințe consilierii. În final, într-un mod foarte transparent, o să avem ordinea pe lista Coaliției pentru Baia Mare a consilierilor locali. Nu în funcție de dorințele mele sau ale unor colegi de-ai mei care vor fi prezenți pe listă, ci în funcție de dorințele cetățenilor și ale modului în care receptează băimăreanul fiecare dintre oamenii pe care îi vom propune pe această listă. Din această săptămână vom începe în cartierele municipiului un dialog cu cetățenii care vor fi parte a Coaliției pentru Baia Mare pentru a recepta proiectele pe care le gândesc pentru scara lor de bloc, pentru curtea blocului, pentru strada și cartierul în care locuiesc și vom crea un mecanism de control între cetățean și Consiliul Local. Îmi doresc ca în următorul mandat de primar să îmi joc mult mai mult rolul de arbitru între Consiliul Local și cetățean. Astăzi, relația dintre Consiliul Local și cetățean este una destul de modestă, ca să spun așa, ineficientă. Nu vă ascund că dorința noastră este să luăm majoritatea în Consiliul Local. Asta nu pentru a putea să coordonăm în totalitate Consiliul Local, ci pentru a putea să punem în aplicare proiectele pe care le avem și acum și le vom avea în continuare pentru Baia Mare”, a spus Cătălin Cherecheș.

Cătălin Cherecheș îi invită pe băimăreni să acorde votul pentru Consiliul Local Coaliției pentru Baia Mare

Cătălin Cherecheș a arătat că este util ca un primar să aibă alături Consiliul Local pentru a reuși demararea proiectelor de care are nevoie municipiul Baia Mare pentru a se dezvolta.

„Îi rog pe băimăreni să înțeleagă că dacă mă votează pe mine pentru funcția de primar din partea Coaliției pentru Baia Mare e util să aleagă Coaliția pentru Baia Mare și reprezentanții acesteia pentru Consiliul Local. Este un lucru care deschide și o cale generoasă pe care eu sunt foarte hotărât și deschis să merg, chiar dacă celelalte partide mai mici sau mai mari vor fi minoritare în Consiliul Local. Este o cale spre dialog și spre o consolidare a activității și a acțiunii comunitare pe care o are un Consiliu Local în municipiul nostru. Vom avea chiar disponibilitatea să oferim, majoritari fiind în Consiliul Local, posturi de viceprimari și partidelor care sunt reprezentate insuficient în acest for. Și aici avem deschiderea spre orice fel de partid politic care ne aduce în față oameni capabili care pot să gestioneze anumite atribuții pe care primarul le oferă”, a spus Cătălin Cherecheș, președintele Coaliției pentru Baia Mare.

Coaliția pentru Baia Mare nu va face alianțe cu niciun partid politic până la alegeri

În cadrul conferinței de presă Cătălin Cherecheș a prezentat și modul de acțiune a Coaliției pentru Baia Mare atât în perioada pre-electorală, cât și electorală. Mai mult, aceasta a arătat că Coaliția pentru Baia Mare nu va face vreo alianță electorală cu niciun partid politic până la alegerile locale.

catalin chereches 9 febr (33)

„Nu voi vorbi despre niciun fel de partid politic începând de azi și despre niciun fel de candidat formal, informal, conjunctural sau neconjunctural al vreunui partid politic. Nu voi răspunde niciunui fel de atac de manieră sau de speță mai joasă sau mai puțin joasă. Nu voi spune decât despre oamenii acestui oraș, despre oamenii Coaliției pentru Baia Mare și despre proiectele pe care le avem și pe care vrem să le continuăm. Pentru că noi nu venim cu nimic nou. Noi venim cu câteva repere și câteva lucruri pe care toți băimărenii și le doresc: muncă, respect și dragoste. Acestea sunt cele trei lucruri care trebuie să funcționeze și aici, dacă vorbim de muncă, vorbim și de dezvoltare economică. Dacă vorbim de respect, vorbim și de ordine publică și de curățenie. Dacă vorbim de dragoste, vorbim de copii, de educație, de cultură și de vârstnici. În aceste trei concepte putem regăsi tot ceea ce înseamnă viață, dorință și dezvoltarea unui oraș. Deci vom vorbi doar despre Baia Mare, despre gândurile și proiectele pe care le avem despre Baia Mare. Dar astăzi trebuie să vă spun un lucru. Chiar dacă Coaliția pentru Baia Mare va conține foarte puține și simbolice entități politice, vă spun sigur că nu vom intra în niciun fel de colaborare înainte de alegeri cu vreun partid politic mai mare sau mai mic, nici măcar cu UNPR-ul al cărui membru fondator am fost. Îi respect pe toți colegii mei. Pe cei din Partidul Național Liberal și cei pe din Partidul Social Democrat, dar și pe cei din Uniunea Național pentru Progresul României. Le doresc mult succes în alegeri și le doresc să aibă inspirație să propună pentru Maramureș lucruri pe care nu au reușit să le facă în 25 de ani. Cred că după alegeri ne putem regăsi într-o formulă coerentă, așezată, de oameni echilibrați care să poată să construiască pentru Baia Mare și pentru Maramureș mult mai mult”, a declarat Cătălin Cherecheș.

Cătălin Cherecheș candidează la un nou mandat, dar susținut de băimăreni, nu din partea unui partid politic

Cătălin Cherecheș a declarat că în cursa electorală în care se va înscrie nu va reprezenta niciun partid politic. Mai mult, președintele Coaliției pentru Baia Mare a arătat că își dorește ca cetățenii să realizeze agenda electorală a coaliției pentru această perioadă.

„Reprezint doar Coaliția pentru Baia Mare și îi reprezint doar pe băimăreni. Când va fi vorba de a menționa apartenența politică cu siguranță că pe acea fișă nu va fi niciun partid politic. Îmi voi juca acest rol de mediator între comunitate și Consiliu Local, dar în primul rând îmi doresc ca întreaga campanie electorală să fie calată pe interesul băimărenilor și pe proiectele mai mari sau mai mici, dar aceste proiecte trebuie să vină și dinspre comunitate. Mi-aș dori ca băimărenii să fie cei care să formeze și să dea viață întregului concept de campanie electorală a Coaliției pentru Baia Mare. Nu îmi doresc să fie doar o chestiune care să pornească de la mine sau de la consilierii locali spre comunitate. Vom schimba puțin lucrurile și voi dori ca băimărenii să facă agenda electorală a mea ca și primar al municipiului Baia Mare și a viitorilor consilieri locali. În acest mod să își vor putea verifica consilierii locali modul în care se pune în aplicare fiecare proiect mai mic sau mai mare din cartierele municipiului Baia Mare. Implicarea cetățenilor, a băimărenilor în chestiunea electorală, dar mai departe în chestiunile administrative este cheia pe care trebuie să o descoperim împreună în următorii ani”, a spus Cătălin Cherecheș, președintele Coaliției pentru Baia Mare.

Dorința primarului Cătălin Cherecheș pentru un nou mandat de primar a fost exprimată de către acesta public. Astfel, primarul municipiului Baia Mare a arătat că își dorește ca şi comunitatea să fie implicată în fiecare demers.

„Mi-aș dori ca următorul Consiliu Local să mă degreveze de câteva sarcini și să fie mult mai implicat în a elabora hotărâri de Consiliu Local. Vă menționez că doar două hotărâri de Consiliu Local până acum au fost inițiate de către consilierii locali. În Coaliția pentru Baia Mare își poate găsi locul orice băimărean. Și băimărenii sunt și români, și maghiari, și germani, și evrei. Sunt și liberali sunt și social-democrați sunt și creștini democrați și ortodocși, catolici, greco-catolici și reformați. Dar cel mai important lucru este că sunt băimăreni și majoritatea băimărenilor își vor găsi locul în această Coaliție pentru Baia Mare alături de mine și alături de proiectele pe care le avem pentru Baia Mare. Noi, în comparație cu ceilalți, putem arăta trei lucruri pe care nimeni nu le poate arăta. Cum a fost Baia Mare, cum este Baia Mare azi și cum va fi Baia Mare. Nimeni nu poate arăta acest lucru decât eu și Coaliția pentru Baia Mare”, a spus Cătălin Cherecheș, președintele Coaliției pentru Baia Mare.
Simona Vasiac

Te-ar mai putea interesa

Loading...

42 COMENTARII

    • acum cenzura e pe un alt ziar din mm, unde nu poti sa scrii nici un cuvintel impotriva sponsorilor lor.toti sunt niste imaculati si oameni de bine.acum a coborat din munti.acum a escaladat pentru baimareni.a ridicat drapelul.a coborat drapelul.isi asuma rolul si responsabilitatea,bla bla bla.

  1. VOI NU INTELEGETI CA NU O SA AJUNGA PE LISTELE DE CONSILIERI DOAR CEI CARE TREBUIE SA AJUNGA.CA SI PANA ACUMA.DOARA NU O FI KAKE PROST SA ISI BATA CUIE IN TALPA.ASA SI SU DOLHA SAU TAGARLAS SAU ORICARE ALTU..NE TREBUIE CEVA PROASPAT CEVA INCORUPTIBIL DACA VREM SA SCAPAM DIN ROATA ASTA DE HAMSTER IN CARE NE INVARTIM DE 25 DE ANI.HAI BAIA MARE!

    • Pai nu o sa-l puna pe Simi Marcovici,asta e sigur,chiar daca e posibil ca Simi sa fie mai capabil in gospodareala si mai patriot local decat multi avocatei de prin politica, dintre care unii nu lasa chiar nimic dupa cate un mandat sau altii care doar bat apa in piua iar la realizari zero barat.Chiar,cum ar fi sa-l sustinem pe Simi pe liste si sa ne si trezim ca a facut mai mult pentru oras decat multi povestitorii din politica?

    • Mai Andrei,sa nu-mi spui ca cei de pe listele de la partide,i-ai ales si pus tu cu prietenii ? Pai mai mare lingareala si parandareala decat la ciolaniada partidelor nu o sa gasesti nicaieri.In schimb aici pe liste vei gasi oameni care lasa ceva in urma lor,iubesc orasul si le pasa de oameni.Eu personal il apreciez pe d-nul Ardelean iar Baia Mare datorita dansului are probabil biblioteca cea mai moderna si dotata din Ardeal sau poate chiar din tara. Astfel de domni adevarati,hai sa fim seriosi,nu iti este rusine sa te reprezinte .Vrei in schimb sa-ti spun cativa ghertoi de oras de prin partide cu care nu m-as prezenta nici la vreo pomana a porcului?

  2. Coalitia aceasta condusa de un urmarit penal, nu e decat o masca asupra intentiilor de acaparare a tuturor puterilor decizionale in oras … asa cum sportul nu a mai putut fi furat din motiv ca s-a sesizat DNA ulsi si atunci a fost trecut in subordine directa a primariei ca sa poate fi furat „legal”, asa si cu initiativa asta civica … praf in ochii baimarenilor … ajunge sa citesti rechizitoriul DNA in ceea ce il priveste pe Chereches ca sa iti vina sa pui stampila pe orcine altcineva …

    • si ce ai vrea sa sustinem vreun mitic sau unul impus de catre miticii de la centru? se si vede in ce hal am ajuns datorita unor indivizi cu sprijin miticesc carora nu le-a pasat de maramureseni ci doar de sedintele de partid si cum sa-i sape pe ceilalti sa ajunga ei in parlament.e dreptul tau sa alegi si astfel de oameni ca doar e democratie ,dar sa nu te plangi ca suntem subdezvoltati si ca avem cele mai amarate salarii din tara

  3. Partidul Verde Filiala Maramureş
    Baia Mare Bdul Traian nr 8
    COMUNICAT DE PRESĂ nr. 1 din 2016
    Având în vedere că în 2012 Partidul Verde Maramureş a încheiat un protocol de susţinere a candidaturii la funcţia de primar a domnului Cătălin Cherecheş, prin care municipiul Baia Mare urma să devină CAPITALĂ VERDE, printr-un program ce angaja la plantări de copaci, amenajarea de parcuri, deschiderea de spaţii verzi de joacă, înlocuirea treptată reţelei de apă şi canal, modernizarea căilor de acces în cartiere, precum şi eliminarea surselor de poluare cu noxe de plumb, arseniu şi cianuri, îndeplinit în mandatul 2012-2016; Consiliul judeţean al Partidului Verde filiala Maramureş, întrunit în şedinţă extraordinară în data de 1 februarie 2016 a analizat propunerea organizaţiei municipale Baia Mare de a susţine în alegerile locale din 2016 candidatura actualului primar Cătălin Cherecheş.
    Luând act şi de faptul că datorită proiectelor depuse la iniţiativa actualului primar Cătălin Cherecheş, municipiul Baia Mare a fost selectat între alte mari municipii naţionale pentru statutul de capitală culturală europeană în anul 2021, consideră oportună păstrarea aceluiaşi edil în mandatul 2016 – 2020, pentru continuarea şi realizarea acestui deziderat. Astfel s-a decis cu majoritate de voturi, sustinerea candidaturii la funcţia de primar a domnului Cătălin Cherecheş din partea Partidului Verde şi încheierea unei alianţe electorale prin COALIŢIA PENTRU BAIA MARE şi COALIŢIA PENTRU MARAMUREŞ. Negocierile electorale vor fi purtate de comisie compusă din :
    1. ec. Tivadar Vasile preşedintele filialei judeţene a Partidului Verde,
    2. ec. Nicolae Sabou , cetăţean de onoare al judeţului Maramureş, consilier senior VERDE a comunei Cicârlău,
    3. dr. ing, Vasile Coman prim-vicepreşedinte
    4. ing. Mariana Nemeş preşedinte a organizaţiei municipale Baia Mare a Partidului Verde,
    5. Std .Andreea Ioana Conea preşedintele organizaţie judeţene de tineret a Partidului Verde,
    6. dr. ec Petru Tomoiagă preşedinte de onoare al Filialei judeţene Maramureş a Partidului Verde
    7. ing. Cornel Pop secretar general al filialei judeţene Maramureş
    Cu ducerea la îndeplinire a acestei Hotărâri a Consiliului Judetean al Partidului Verde , conform statului se mandatează preşedintele filiala Partidului Verde Maramureş, ec. Vasile Tivadar fiind şi vicepreşedinte naţional.
    Preşedinte filialei judeţene a Partidului Verde Maramureş
    ec. VASILE TIVADAR

  4. Ce ziceti de ipocrizia pesedistilor? Cum cele doua doamne consiliere nu au votat cum a vrut partidul,impotriva accesarii creditului si a luptei pentru a ajunge Capitala Culturala,au si fost matrasite,date afara din partid.Cica le-au retras mandatul de consilier si au inaintat prefecturii actele necesare.Chiar asa,cine mai vrea ca sa avem consilieri din partide iar diversi dubiosi si ale lor interese sa ne hotareasca ce avem de facut in acest oras?

    • se poate candida si independent! Propune ca toti consilierii de valoare din Baia Mare sa candideze independenti!

      • prietene,daca erau asa oameni de valoare in politica nu ajungeam asa de jos.Ar fi de bun simt ca toti trepadusii care au făcut doar umbra si in rest nu au realizat nimic,sa înceapă sa se abtina si sa mai lase din tupeul jegos pe care îl au,probabil genetic.Sper ca in următorii 4 ani sa nu mai avem parte de ghinionul ca ecest judet si localitatile sale sa fie pastorite in voia vântului si sa ne mentinem tot pe ultima pozitie in aceasta parte a tarii.In caz contrar ar fi cazul sa ne regionalizam si sa ne preia Clujul,ca oricum e singura soluție sa se mai sparga mafia care e împotriva parcurilor industriale si mentinerea in sărăcie,ca sa prospere unii industriasi care plătesc de cacao.

  5. Pai pesedeul ca si răzbunare ca a pierdut pe Facebook alegerile prezidențiale vrea răzbunare si cenzura pentru toti carcotasii care îndrăznesc sa atace ciuma rosie pe Facebook si alte retele de socializare.Pai in loc sa-si ceara public scuze pentru sutele de suflete nevinovate pe care le putem numara după abdicarea dictatorului si punerea lor in contul lui tatuca Ilici astia al matrasesc pe senilul Visinescu la 90 de ani.O fi vinovat omul dar e deja tardiv,când in 26 de ani nu a atacat nimeni tot sistemul comunisto-securist nici măcar cu o floare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.