AcasăActualitateSocialE LEGE – Autovehiculele care transportă lemn furat vor fi confiscate!

E LEGE – Autovehiculele care transportă lemn furat vor fi confiscate!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Persoanele prinse că fură brazi sau lemne din pădure vor rămâne fără autovehiculele cu care transportau marfa, acestea urmând să fie confiscate de stat prin intermediul polițiștilor și al agenților silvici. Confiscarea a fost introdusă expres în lege, după ce autoritățile au constatat că normele în domeniu sunt ambigue, iar polițiștii care îi întâlnesc pe hoți sunt derutați, neștiind dacă le pot opri și mașinile sau doar lemnele. Senatul a aprobat în această săptămână modificarea legii.

Conform legii, pomii de Crăciun confiscați sunt valorificați de urgență de către stat, prin licitație sau negociere, iar lemnul de foc confiscat este cedat creșelor, grădinițelor, școlilor, caselor de copii, căminelor de bătrâni, spitalelor și primăriilor.

Un document oficial relevă însă că autoritățile nu știu încă dacă pot confisca și mașinile cu care sunt transportate lemnele recoltate ilegal din pădure, deoarece legislația actuală este neclară.

“Problema a apărut în momentul în care autoritățile, chemate la aplicarea legii, au fost puse în situația analizei modului de a folosi efectiv dispoziția legală care permite sancționarea prin confiscarea bunurilor destinate sau folosite în săvârșirea contravenției silvice. Astfel, unii agenți constatatori au înțeles că textul legal acoperă și ansamblul auto prin care a fost realizat transportul fraudulos de material lemnos, alții, dimpotrivă, au considerat că legislația este ambiguă în materie, limitându-se doar la confiscarea materialului lemnos”, se arată într-un document consultat de Profit.ro.

Confiscarea lemnului îi clatină ușor pe hoții de lemne, dar autoritățile au constatat că aceștia nu sunt descurajați total, ci se întorc să fure alte lemne cu același autovehicul tip camion, mașină cu cinci locuri, tractor sau căruță.

“Evident, confiscarea materialului lemnos este de natură să descurajeze activitățile ilegale în materie silvică, dar, conform raportărilor autorităților statului, mijloacele auto prin care s-au realizat transporturi frauduloase au mai fost surprinse la săvârșirea unor astfel de contravenții”, este constatarea amară a statului.

Pentru acest motiv, legislația în domeniu a fost schimbată, în baza unui proiect aprobat în aceste zile, prin introducerea unei fraze care indică în mod clar că polițiștii au dreptul să confiște inclusiv autovehiculele persoanelor prinse la furat de lemne.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA