AcasăMARAMURESUL ISTORICE DE BINE - 7,7% din exportul României este realizat...

E DE BINE – 7,7% din exportul României este realizat de Uzinele DACIA

spot_img

DISTRIBUIȚI

– În 2012, 93% din producția de vehicule Dacia a fost exportată
– Aproximativ 70% din producţia Uzinei Mecanica şi Şasiuri este destinată exportului în uzinele din Grupul Renault
– Peste 7.500.000 m3 de piese au fost expediate la export, prin Direcţia Logistică Dacia – Centrul ILN, din 2005 până în prezent
– Modernizările industriale în cele două uzine continuă odată cu introducerea în fabricaţie a celui mai nou model, Logan MCV
– Calitatea este elementul cheie de competitivitate al Uzinelor Dacia
PLATFORMA INDUSTRIALĂ DACIA, SURSĂ PENTRU EXPORT
Activităţile Uzinelor Dacia și ale platformei logistice de la Mioveni au generat în 2012 7,7% din exporturile României. Această performanţă clasează Dacia pe primul loc în topul companiilor exportatoare ale țării.
În 2012, 93% din producția Uzinei Vehicule Dacia a fost exportată.
Pe lângă mașini finite, Uzina Vehicule produce și piese pentru alte uzine ale Grupului Renault care produc gama entry. Spre exemplu, Departamentul Presaj din cadrul Uzinei Vehicule este, pe de o parte, sursă pentru departamentul Caroserie al aceleiaşi uzine, dar şi pentru uzine ale Grupului Renault la nivel mondial (Rusia, Maroc, Columbia, Iran, Africa de Sud, Brazilia). 46% din producţia de piese realizată de către departamentul de Presaj este destinată exportului.
La Uzina Mecanica şi Şasiuri se produc piese brute din aluminiu, se uzinează şi se asamblează motoare şi cutii de viteze, se montează punţi faţă şi spate, se presează şi se sudează osii şi cadre grup moto-propulsor (GMP) pentru vehicule asamblate la Uzina Vehicule Dacia şi în alte uzine la nivel internaţional. Aproximativ 70% din producţia activităţii mecanice este destinată uzinelor din Grupul Renault în lume. Pe primele locuri la export figurează Rusia, Turcia şi Franţa.
Activitatea logistică derulată pe platforma industrială Dacia prin Direcţia Logistică are o dimensiune extrem de importantă la nivelul Grupului Renault. 13 uzine ale Alianţei Renault-Nissan în lume sunt alimentate prin Direcţia Logistică Dacia cu piese de la 521 de furnizori, din care 89 din România şi 432 din afara ţării. Din 2005 până în prezent, au fost expediaţi pe cale rutieră, maritimă sau feroviară, 7.586.931 m3 de piese, echivalentul a 3.405.247 maşini. Cea mai îndepărtată destinaţie este Argentina, unde piesele ajung pe cale maritimă.
În plus de activitatea de expediţie a pieselor, Direcţia Logistică Dacia gestionează şi expediţia maşinilor finite, pe cale rutieră, feroviară sau maritimă. Săptămânal ies pe porţile Uzinelor Dacia 500 de camioane și 14-15 trenuri încărcate cu mașini.
UZINELE DACIA CONTINUĂ SĂ SE MODERNIZEZE
De la an la an, în funcţie de actualitatea de produse, Uzinele Dacia au cunoscut evoluţii industriale în fiecare perimetru de activitate. Modernizările începute odată cu introducerea în fabricație a noii game Dacia continuă și pentru producerea celui mai nou model, Logan MCV.
Uzina Vehicule
Uzina Vehicule asigură producţia modelelor din gama Dacia: Logan, Logan MCV, Sandero, Sandero Stepway şi Duster cu ajutorul a peste 8.500 de salariaţi. Cadenţa zilnică a uzinei este de 1.390 de vehicule. Industrializarea noilor modele a atras modificări în cele 4 departamente – Presaj, Caroserie, Vopsitorie şi Montaj – unde au fost implementate dispozitive şi instalaţii industriale noi.
Recent, departamentul Presaj a fost extins cu o linie nouă de prese. Odată cu apariţia în producţie a Logan MCV au fost introduse ştanţe şi matriţe noi, piesele de dimensiuni mari fiind fabricate pe o linie robotizată. Această linie cuprinde patru prese noi robotizate pentru instalarea cărora clădirea Departamentului Presaj a fost extinsă cu 4.752 m2. Pe această nouă linie lucrează 27 de operatori.
În plus, pentru fabricarea de piese pentru celelalte noi modele, Logan berlină, Sandero şi Sandero Stepway, a fost instalată o linie de decupare a tablei în flanuri (bucăţile de tablă care sunt ambutisate/presate şi transformate în piese de caroserie).
Producţia totală lunară a departamentului este de aproximativ 9 milioane de piese de caroserie, iar zilnic se consumă 1.000 de tone de tablă.
În departamentul Caroserie au fost create două fluxuri noi de asamblare generală pentru noile modele Dacia. S-a realizat o compactare a liniilor de asamblare componente din vechea gamă Dacia, pentru o mai bună performanță în cadrul departamentului. În cifre, toate acestea se traduc cu 464 de posturi de sudură, 447 de mijloace de asamblare, 23 de pompe de mastic, 47 de roboţi şi alte 167 de dispozitive.
Industrializarea noului model Logan MCV a presupus adaptarea unor instalaţii existente în departamentul Vopsitorie. Astfel, în atelierul de Mastic au fost create traiectorii noi pentru aplicarea masticului sub caroserie şi pragul maşinii. În atelierele Apret – Bază – Lac şi Piese Plastic au fost create traiectorii pentru aplicarea apretului, bazei şi lacului, iar la Ceară s-au introdus puncte specifice de injecție ceară.
În departamentul Montaj au fost realizate lucrări de modificare a instalaţiilor existente pentru adaptarea lor la fabricarea noului model Logan MCV şi pentru optimizarea procesului de fabricaţie. În plus, au fost realizate lucrări de ameliorare a ergonomiei în posturile de lucru, care au ca scop atât îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale operatorilor, cât şi creşterea calităţii operaţiilor.
Uzina Mecanica şi Şasiuri
Uzina Mecanica şi Şasiuri Dacia (UMCD) este cea de-a doua mare uzină situată pe platforma industrială de la Mioveni (peste 3.600 de angajaţi) şi prima uzină mecanică din cadrul Grupului Renault din punct de vedere al diversităţii proceselor.
Pentru producţia noului motor TCe 90 CP pe benzină a fost inaugurat un nou departament, organizat în trei ateliere (uzinare cartere cilindri, asamblarea motoarelor şi mentenanţă). Piesele integrate în noul propulsor (carterul de distribuţie, semela, capacul chiulasă, carterul cilindri, capacul palier, volanta şi arborele cotit) sunt turnate şi uzinate în cadrul UMCD. Linia de fabricaţie a noului departament va fi adaptată până la sfârşitul anului pentru o capacitate de 450.000 de unităţi pe an.
Turnătoria de aluminiu de pe platforma Dacia este cea mai mare din ţară, dar şi din Grupul Renault. Capacitatea de producție a crescut de la 1.000 tone în 2001, la peste 13.500 de tone în prezent. Atelierul turnătorie produce piese turnate din aliaje de aluminiu pentru cutiile de viteze şi motoarele fabricate la Dacia şi pentru alte uzine Renault din Europa, America de Sud şi Asia. La sfârşitul anului 2012 a demarat fabricația de cartere cilindri pentru motorul Tce 90 CP, o piesă nouă pentru turnătoria de la Dacia, pe o primă celulă de turnare de 2.500 tone forţă, cea mai mare din Dacia. O a doua celulă de aceeași capacitate a demarat în luna mai 2013, iar a treia celulă similară este programată pentru mai 2014, când capacitatea de producţie a departamentului va ajunge la aproape 24.000 tone. Pentru a implanta aceste celule, clădirea Turnătoriei a fost extinsă cu 2.600 m2.
Carterele cilindri realizate în Turnătorie sunt apoi uzinate în noul atelier de uzinare din UMCD printr-un proces complex de fabricație. Atelierul a fost amenajat într-o clădire existentă pe platforma Dacia (6.500 m2), care a fost mai întâi reamenajată şi modernizată, iar apoi au fost implantate instalațiile pentru uzinarea pieselor din aluminiu.
CALITATEA – ELEMENT DE COMPETITIVITATE A UZINELOR DACIA
Calitatea reprezintă o prioritate în activitatea uzinelor de pe platforma Dacia.
Ambele uzine utilizează Sistemului de Producţie Renault (SPR), unul dintre cele mai moderne din industria auto mondială. Bazat pe standardizarea posturilor de lucru precum şi a metodelor şi operaţiunilor, SPR a contribuit în mod esenţial la creşterea productivităţii uzinei Dacia şi a calităţii produselor, la ameliorarea condiţiilor de muncă (în special a ergonomiei în posturi) şi la îmbunătăţirea parametrilor de mediu.
Pentru creşterea calităţii au fost introduse autocontrolul şi obiectivul de a face bine din prima. Controlul calităţii se realizează la ieşirea din fiecare etapă de fabricaţie şi la produsele finale. Astfel, fiecare maşină care iese de pe banda Uzinei Vehicule este condusă pe o minipistă care permite verificarea principalelor funcţionalităţi înainte de a pleca spre clienţi. De asemenea, motoarele care ies de pe linia de asamblare sunt supuse verificărilor pe bancuri la cald şi la rece.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA