E BINE SĂ ȘTIȚI – Tarifele RCA se vor încadra într-o grilă de referinţă

0
679

În stabilirea tarifelor pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru autovehicule (RCA), asigurătorii va trebui să ţină cont de o grilă de referinţă la nivel de piaţă RCA, la care se vor putea raporta atât asigurătorii, cât şi consumatorii. Ieri, în faţa sediului Guvernului, au protestat mii de transportatori nemulţumiţi de creşterea cu până la 300% a tarifelor RCA pentru activitatea de transport persoane şi transport marfă.

Stabilirea preţurilor pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru autovehicule va fi realizată în funcţie de mai multe criterii, o grilă de referinţă la nivel de piaţă RCA urmând să fie întocmită de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi a de un consultant în servicii actuariale. „În completarea acestui demers, au loc discuţii cu Asociaţia Română de Actuariat pentru elaborarea unui set de bune practici privind determinarea tarifelor RCA”, potrivit unui comunicat al ASF, citat de Agerpres.

Totodată, ASF le-a solicitat deja asigurătorilor să reconsidere formulele de calcul care au stat la baza ultimelor tarife notificate pentru anul 2016 şi aşteaptă, până cel mai târziu la 31 decembrie 2015, noi notificări cu tarifele recalculate pentru perioadele următoare.

Reanalizarea modului de fundamentare a tarifelor RCA trebuie să aibă în vedere cerinţe precum:

-eliminarea coeficientului de majorare a tarifului de bază calculat pentru o categorie de autovehicule în baza codului CAEN, renunţarea la includerea unor componente de cost neaplicabile unui anumit segment de autovehicule în stabilirea indicatorilor de daunalitate (de exemplu includerea în tariful pentru segmente de autovehicule care prin natura lor şi efectul legii nu pot părăsi teritoriul României – tramvaie, troleibuze, autoutilitare, autobuze – a unei cote părţi din daunele înregistrate ca urmare a unor accidente întâmplate în străinătate);

– eliminarea sau limitarea semnificativă a reflectării în calculul tarifelor RCA a cheltuielilor generate de plata cu întârziere a daunelor sau generate de litigii apărute pentru neplata în termen a dosarelor de daună;

– luarea în considerare a informaţiilor de tip calitativ privind profilul conducătorilor autovehiculelor pentru care sunt încheiate poliţele, precum şi a informaţiilor privind starea tehnică şi calitatea întreţinerii vehiculelor asigurate.

De cealaltă parte, transportatorii se declară total nemulţumiţi de creşterea tarifelor RCA, `cu până la 300% în ultimele şase luni pentru activitatea de transport persoane şi transport marfă, inclusiv taxi”, şi cer autorităţii să intervină pentru „un cost RCA suportabil”. De asemenea, aceştia solicită şi eliminarea supraacizei, începând cu data de 1 ianuarie 2016. Ieri, mii de taxiuri, camioane şi autobuze au blocat traficul în Capitală, manifestaţia de protest fiind organizată în faţa sediului Guvernului.

În acelaşi timp, Consiliul Concurenţei (CC) susţine că are indicii în privinţa unor asigurători care speculează cunoaşterea redusă de către asiguraţii auto a drepturilor pe care le au şi forţează plăţi parţiale ale despăgubirilor. De asemenea, există şi indicii că interpretează într-o manieră proprie condiţiile de producere a accidentului auto, pentru a nu despăgubi victima.

Potrivit sursei citate, analiza CC a identificat faptul că unii asiguratori auto nu evidenţiază corect şi complet daunele apărute, nu constituie rezerve obligatorii sau nu se reasigură la nivelul corespunzător, iar „gradul de cuprindere în asigurare a RCA este relativ redus, prejudiciile cauzate de vehiculele neasigurate RCA fiind suportate de şoferii corecţi”. (Oana Nistor)

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.