AcasăActualitateSocialE BINE SĂ ȘTIȚI - Cum îți poți transfera pensia în alt...

E BINE SĂ ȘTIȚI – Cum îți poți transfera pensia în alt judet sau în altă țară

spot_img

DISTRIBUIȚI

Persoanele care isi schimba domiciliul au posibilitatea de a cere autoritatilor sa le fie transferata pensia, dupa cum informeaza Casa Nationala de Pensii Publice (CNPP). Acest lucru se poate face atat in situatia in care pensionarul se muta in alt judet al tarii, cat si atunci cand acesta pleaca in alta tara. Pentru ambele proceduri, solicitantii au nevoie doar de trei acte.
Orice persoana poate sa ceara casei teritoriale de pensii transferul dosarului de pensie dintr-un judet al tarii in altul, cu ocazia schimbarii adresei de domiciliu, potrivit informatiilor puse la dispozitie de CNPP.

In acest sens, solicitantii au nevoie doar de trei documente:

– o cerere de transfer a drepturilor de pensie in alt judet (gasiti un model anexat la acest articol);
– o copie a actului de identitate al pensionarului din care sa reiasa noua adresa;
– un talon de pensie.
Cererea – impreuna cu copia actului de identitate si talonul – se inregistreaza la casa teritoriala de pensii in evidenta careia se afla solicitantul in prezent. (De exemplu, daca pensionarul a stat in judetul Brasov, acesta se adreseaza Casei Judetene de Pensii Brasov.) Documentele pot fi depuse atat personal, cat si prin mandatar (cu procura speciala).

Apoi, dosarul solicitantului este transferat catre casa de pensii a judetului in care acesta isi are noul domiciliu, iar institutia va lua dosarul in evidenta prin emiterea unei noi decizii de pensie.

”In situatia transferului dosarului de pensie, conform procedurilor de comunicare la plata, casa teritoriala care inregistreaza acest dosar in evidentele sale are obligatia sa verifice dosarul administrativ venit prin transfer, sa valideze punctajul mediu anual si sa comunice la plata pentru a se achita drepturile de pensie pensionarului in cauza. (…) Verificarea este necesara pentru a nu se introduce, eventual, in baza de date informatizata a casei teritoriale de pensii informatii eronate care ar putea sa afecteze, pe termen lung, drepturile de pensie ale celui venit prin transfer”, scrie pe site-ul CNPP.

Dupa finalizarea procedurii de transfer, reprezentantii CNPP atrag atentia ca pensia va fi platita in continuare de catre casa expeditoare, pentru inca trei luni calendaristice, prin mandate postale cu dunga albastra, la noua adresa.

Important! Taloanele de pensie sunt transmise prin posta, indiferent cum se face plata acesteia. Taloanele sunt inmanate doar titularului/mandatarului, in caz contrar acestea fiind trimise inapoi casei teritoriale. Cei care au nevoie de talon si nu l-au primit pot cere casei de pensii eliberarea unei adeverinte din care sa reiasa calitatea de pensionar.

Pensia poate fi transferata si in strainatate

Cetatenii romani care se muta in alta tara au, de asemenea, posibilitatea de a cere transferul drepturilor la pensie, conform CNPP. Si in aceasta situatie tot trei documente sunt necesare.

Inainte de a cere transferul pensiei in strainatate, solicitantul trebuie sa-si deschida un cont la orice banca din statul de domiciliu. Deschiderea unui cont la o banca ce apartine Grupului Citi nu este necesara, explica reprezentantii CNPP, insa in acest fel se pot plati taxe de transfer bancar mai reduse.

Apoi, solicitantul poate sa depuna – la casa teritoriala de pensii din Romania in a carei evidenta se afla – o declaratie de transfer in strainatate a drepturilor cuvenite in cadrul sistemului public de pensii (modelul este anexat la articol). Aceasta trebuie sa fie insotita de un document care sa confirme detaliile bancare si de o copie a actului de identitate al solicitantului care sa ateste domiciliul actual.

Detaliile bancare includ adresa completa a beneficiarului, denumirea si adresa bancii beneficiarului, codul SWIFT/BIC al bancii beneficiarului, acolo unde este cazul, dar si numarul de cont international bancar.

Documentele pot fi depuse personal sau prin mandatar (cu procura speciala). Totodata, pensionarii mai au si varianta expedierii prin posta sau cea a expedierii prin e-mail (a documentelor scanate) la adresa electronica oficiala a casei de pensii.

La cerere, banii pot fi incasati intr-un cont bancar

In afara de posibilitatea de a primi banii prin intermediul Postei Romane, pensionarii pot alege sa incaseze aceste sume direct intr-un cont bancar.
In acest sens, pensionarii trebuie sa se adreseze direct unei banci, pentru a cere deschiderea unui cont, este explicat pe site-ul CNPP: ”Contul se deschide pe numele clientului beneficiar de drepturi banesti sau al reprezentantului sau legal, la solicitarea acestuia sau, dupa caz, la cererea mandatarului desemnat de acesta prin procura speciala, emisa conform legii”.

Dupa ce contul este deschis, solicitantul trebuie sa depuna la casa teritoriala de pensii in a carei evidenta se afla o cerere si o copie a extrasului de cont. Actele pot fi trimise, de asemenea, prin posta, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire.(avocatnet.ro)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA