AcasăActualitateSocialE BINE SĂ ȘTIȚI - Copiii nevaccinați riscă să nu mai fie...

E BINE SĂ ȘTIȚI – Copiii nevaccinați riscă să nu mai fie primiți în grădinițe și școli

spot_img

DISTRIBUIȚI

Potrivit unei intenții legislative, copiii nevaccinați n-ar mai fi primiți în școli și grădiniție, iar doctorii care pledează contra imunizării ar putea fi sancționați. România este nevoită să ia măsuri urgente, având în vedere faptul că a scăzut îngrijorător acoperirea vaccinală necesară asigurării securității sănătății publice, mult sub nivelul recomandat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) – care e 95%.

„La nivel naţional cifrele sunt undeva în jur de 88%, mă refer la acoperirea vaccinală pentru principalele vaccinuri incluse în programul naţional de imunizări. În unele județe și municipiul București valorile sunt îngrijorătoare – undeva la 70%”, a declarat, ieri, Alexandru Rafila, consilierul actualului ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

Copiii nevaccinați, refuzați în comunitate

Alexandru Rafila a precizat că s-a ajuns într-un stadiu avansat cu proiectul de lege a vaccinării ce va fi supus dezbaterii publice, cel mai probabil, în luna iulie. Medicul Alexandru Rafila a recunoscut faptul că în prezent se discută posibilitatea sancționării părinților care refuză imunizarea copiiilor lor, dar că nu este încă sigur dacă sancțiunile vor fi directe. „Cu siguranță ținem cont de faptul că cei care sunt în colectivități trebuie să fie protejați”, a arătat consilierul ministrului, neexcluzând astfel posibilitatea excluderii copiilor nevaccinați din aceste colectivități. El a precizat, însă, că trebuie găsită „formula” pentru a nu încălca dreptul copiilor la educație.

Părinții să plătească tratamentul

Părinţii care nu acceptă vaccinarea copiilor ar trebui să plătească tratamentul acestora în cazul în care se îmbolnăvesc, au susținut, în cadrul unei dezbateri la Palatul Parlamentului, medici de la Institutul Matei Balș și de la Spitalul Cantacuzino.
Medicii care pledează împotriva imunizării ar trebui sancționați de către Colegiul Medicilor, a mai spus Alexandru Rafila.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA