AcasăActualitateSocialE BINE SĂ ȘTIȚI - Angajaţii vor primi vouchere de vacanţă în...

E BINE SĂ ȘTIȚI – Angajaţii vor primi vouchere de vacanţă în limita a șase salarii minime pe economie!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Camera Deputaţilor a decis, miercuri, ca angajaţii pot primi vouchere de vacanţă, într-un cuantum de maximum şase salarii minime pe economie. Cum salariul minim va crește la 1.050 lei de la 1 iulie, voucherele de concediu acordate nominal pot ajunge la 6.300 de lei. Reglemntările aprobate de către deputaţi urmează să fie aplicate în 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii.

Deputaţii au adoptat în acest sens, cu 303 voturi „pentru” şi 12 abţineri, Ordonanţa 8/2014 care modifică Ordonanţa de urgenţă 8/2009 privind acordarea vouchere-lor de vacanţă.

Potrivit celor adoptate de deputaţi, toţi angajaţii pot beneficia de vouchere de vacanţă. Pe de o parte, angajaţii din sistemul privat pot beneficia de vouchere de vacanţă sau de primă de vacanţă, pe care angajatorul le acordă în urma negocierii, iar în sistemul public, în urma unui amendament adoptat, vor beneficia doar de vouchere de vacanţă nu şi de bani sau prime de vacanţă.

Vouchere de vacanţă vor fi folosite doar în turismul românesc

De asemenea, se introduce un nou sistem, acela a emiterii voucherelor de vacanţă pe suport electronic. Cele care sunt tipărite în suport electronic, cât şi cele pe suport de hărtie, vor fi utilizate doar în unităţi turistice autorizate de Auoritatea Naţională pentru Turism.

Acest sistem de vouchere de vacanţă păstrează facilităţile fiscale oferite angajatorilor, sunt deductibile şi scutite de la plata contribuţiilor şi taxelor salariale.

În plus, emiterea voucherelor de vacanţă rămâne sub controlul Ministerului Finanţelor şi va permite intrarea pe piaţă a oricărui actor care respectă condiţiile.

Toţi reprezentanţi grupurilor parlamentare au susţinut adoptarea acestor prevederi, arătând că relansează turismul românesc. Camera Deputaţilor este for decizional.

Acordarea voucherelor de vacanţă pentru bugetari este obligatorie, a declarat, miercuri, ministrul Economiei Mihai Tudose, după adoptarea ordonanţei privind vouchere de vacanţă, arătând că prevederile vor intra în vigoare în 30 de zile de la promulgare.

Întrebat cînd ordonanţa va deveni aplicabilă, Tudose a precizat: „Termenele sunt de treizeci de zile de la promulgare. Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului prin ANT şi evident Ministerul Muncii va trebui să facă normele metodologice de aplicare, care vor fi făcute cât mai repede cu putinţă, poate nu stăm chiar în 30 de zile. Apoi va deveni aplicabilă”.

El a adăugat că salariaţii de la stat, bugetarii vor primi aceste vouchere, iar în privinţa angajaţilor de la societăţile private este opţională primirea voucherelor.

„În ceea ce priveşte salariaţii la stat, bugetarii vor primi aceste vouchere, la privat este opţional poate să primească voucher sau în continuare suma de bani, cel puţin anul acesta”, a spus Tudose.

Întrebat dacă este obligatoriu acordarea voucherelor la stat, Tudose a răspuns; „Da, la stat sunt obligatorii pentru toată lumea”.

„Până la urmă este şi un mod de a ne proteja economia. Statul dă nişte bani pentru vacanţe, ideea este ca aceşti bani să rămână investiţi sau să fie repuşi în circulaţie în România. Nu să reglăm economiile altor state”, a mai adăugat ministrul Tudose.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA