AcasăActualitate112DORNICE DE AVENTURĂ - Minore urmărite naţional, găsite de poliţiştii băimăreni

DORNICE DE AVENTURĂ – Minore urmărite naţional, găsite de poliţiştii băimăreni

spot_img

DISTRIBUIȚI

DORNICE DE AVENTURĂ Din dorința de libertate, neîngrădită de anumite reguli de comportament, dorința de a se muta împreună cu un prieten sau o prietenă, dorința de autonomie financiară sau poate din alte considerente, mulţi tineri aleg să plece voluntar de acasă.

Se întâmplă să plece şi din centrele de ocrotire împreună cu alți colegi și aleg împreună diverse forme de comportament riscant, victimal sau infracțional.

Pentru a preveni astfel de situații nefericite, atunci când sunt sesizaţi cu privire la dispariţia unor persoane, poliţiştii desfăşoară demersuri specifice pentru a le găsi cât mai repede, astfel încât să nu fie supuşi victimizării.

Doar marţi, 16 mai, poliţiştii băimăreni de ordine publică au identificat două tinere plecate de la domiciliile lor.

Una dintre ele, de 17 ani, a fost pusă în urmărire naţională, după ce la data de 11 mai a.c. a plecat dintr-un centru din Câmpia Turzii, iar cealaltă, de 15 ani, a plecat duminică, 14 mai, voluntar de la domiciliul său.

citeşte şi CARAMBOL ÎN ȘOMCUTA MARE – Șase victime, după un accident în care au fost implicate două autoturisme, un microbuz și un TIR

Ambele tinere au fost încredinţate familiilor, darea în urmărire fiind revocată.

Informaţii furnizate de IPJ Maramureş

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA