Acasăsinucidere maramuresDORINŢĂ - Republica Cehă ar putea să-şi schimbe numele în Cehia pentru...

DORINŢĂ – Republica Cehă ar putea să-şi schimbe numele în Cehia pentru a se promova mai uşor

spot_img

DISTRIBUIȚI

Liderii Republicii Cehe au agreat, joi seară, asupra numelui alternativ de „Cehia” din motive de spaţiu pe produsele de export, pentru ca ţara să fie promovată mai uşor de companii, relatează Reuters.

Decizia – aprobată de preşedintele ceh, premier, şeful parlamentului şi ministrul Apărării – are nevoie, însă, şi de aprobarea cabinetului înainte ca Ministerul ceh de Externe să discute numele cu Naţiunile Unite, pentru ca Cehia să devină numele prescurtat oficial al ţării în limba engleză.

Republica Cehă şi-a obţinut independenţa, la fel ca Slovacia, din destrămarea Cehoslovaciei în 1993, dar până în prezent nu a existat un nume format dintr-un singur cuvânt standard în limba engleză pentru Republica Cehă, cum este cazul Franţei, care se numeşte tot Republica Franceză, pentru a fi mai uşor de promovat la nivel internaţional.

Dar unii politicieni cehi resping acest nume alternativ. Ministrul ceh al Dezvoltării Regionale, Karla Slechtova, consideră că se apropie de „Cecenia”, ceea ce ar putea crea o mare confuzie.

Oficialul a mai precizat joi pe contul de Twitter că statul a investit peste 40 de milioane de dolari în campanii de promovare a turismului în ţară în care s-a folosit numele complet al ţării de Republica Cehă.

În unele limbi, printre care franceză şi germană, Republica Cehă are deja un echivalent scurt – cel de Cehia.

Mediafax

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA