Acasăoameni noiDORINȚĂ - ANRE solicită Guvernului liberalizarea totală a pieței gazelor pentru populație...

DORINȚĂ – ANRE solicită Guvernului liberalizarea totală a pieței gazelor pentru populație de la 1 iulie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a solicitat Ministerului Energiei abrogarea de la 1 iulie a Hotărârii de Guvern prin care a fost instituit calendarul de liberalizare a pieței gazelor naturale pentru populație, a declarat, joi, Niculae Havrileț, președintele ANRE, în cadrul unei conferințe organizate de revista Legal Magazin.

„Am avut acum câteva zile o întâlnire la Ministerul Energiei, unde am prezentat această situație. Am considerat că este important ca inițiatorul Hotărârii de Guvern care a instituit acest calendar să știe că la ora actuală evoluția pieței gazelor naturale este una favorabilă pentru liberalizare. Este momentul cel mai propice pentru finalizarea liberalizării. Practic, am solicitat ca Hotărârea de Guvern care impune creșterea prețurilor la consumatorul casnic cu 10% de la 1 iulie să fie abrogată și să rămânem la prețul de 60 de lei pe MWh, cât este astăzi, ca preț de referință, urmând ca piața să stabilească adevăratul preț, dar să nu plecăm de la 66 de lei sau chiar 72 de lei așa cum este prevăzut în calendarul de liberalizare”, a susținut oficialul ANRE.

El a adăugat că, potrivit calendarului de liberalizare, la 1 iulie se prevede o creștere a prețurilor reglementate de 10%, de la 60 de lei pe MWh la 66 de lei pe MWh. Însă acest lucru ar însemna ca prețul reglementat să devină mai mare decât cel de pe piața liberă, care este de circa 63 de lei pe MWh.

„Ministerul Energiei solicită o analiză și un studiu de impact prin care să arătăm că nu există o posibilitate de revenire a unor prețuri foarte mari, în sensul că ar exista un pericol ca în perioada de iarnă să se reîntoarcă prețurile. Existe posibilitatea ca statul să reconsidere conceptul de consumator vulnerabil și, în cazul în care s-ar întoarce prețurile în sensul creșterii, să aibă grijă de consumatorii vulnerabili, dar doar de aceștia. Așa cum vedem evoluția petrolului, de care depinde prețul gazelor, piața petrolului rămâne un nivel mic, iar, în următoarea perioadă de nouă luni nu vedem o modificare importantă, dar trebuie să ne gândim că următoarea perioadă de nouă luni este un an gazier. Deci în anul gazier 2016-2017 nu vedem o modificare a prețului”, a continuat Havrileț.

Întrebat dacă ANRE are timp suficient să realizeze acest studiu până la 1 iulie, Havrileț a răspuns: „Nu prea avem timp. Avem o monitorizare în baza căreia ANRE emite aceste considerații și faptul că nu putem impune prin reglementare un preț mai mare decât prețul internațional al gazelor. Dar considerăm că împreună cu ministerul vom găsi o soluție pentru a aplica cea mai bună situație pentru consumatorul casnic”.

Pe de altă parte, potrivit unor surse din sector, Guvernul se opune însă liberalizării pieței gazelor de la 1 iulie întrucât acest lucru ar însemna inclusiv renunțarea la supraimpozitarea veniturilor suplimentare din liberalizare sub incidența căreia intră producătorii și furnizorii de gaze naturale, ceea ce s-ar traduce prin neîncasarea unor venituri la bugetul de stat.

În prezent, potrivit legislației care instituie supraimpozitarea de 60% pe venitul suplimentar din liberalizare, producătorii de gaze plătesc acest impozit pentru un nivel de preț de 72 de lei pe MWh chiar dacă ei vând la un preț mai mic.

„Prețurile pe piață sunt sub 72 de lei pe MWh, ajung astăzi la 63 de lei. Petrom își permite să vândă la prețurile de piață, fiind companie privată, însă Romgaz, fiind companie de stat, nu poate, întrucât ar putea da lămuriri mai târziu în fața Curții de Conturi de ce a vândut sub prețul de referință. Astfel că Romgaz nu mai are unde să-și vândă gazele și a fost nevoită să scadă producția de gaze chiar și la jumătate față de nivelul normal, cu consecințe dezastruoase asupra rezultatelor companiei”, au susținut sursele citate.

În 2013, Guvernul a impus o taxă specială asupra veniturilor suplimentare obținute de producătorii și furnizorii de gaze în urma procesului de liberalizare a pieței.

Conform Ordonanței de Guvern nr. 7/2013, „operatorii economici, inclusiv filialele acestora și/sau operatorii economici aparținând aceluiași grup de interes economic, care desfășoară efectiv atât activități de extracție, cât și activități de vânzare a gazelor naturale extrase din România pe teritoriul național, în marea teritorială, în zona contiguă și/sau zona economică exclusivă a României din Marea Neagră, sunt obligați la calcularea, declararea și plata impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute că urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale, impozit stabilit în condițiile prezenței ordonanțe. Impozitul prevăzut la alin. (1) este de 60% din veniturile suplimentare”.

Agerpres

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA