AcasăLifestyleMondenDOLIU ÎN LUMEA FILMULUI - Actrița Rodica Sanda Ţuţuianu a murit

DOLIU ÎN LUMEA FILMULUI – Actrița Rodica Sanda Ţuţuianu a murit

spot_img

DISTRIBUIȚI

DOLIU Rodica Sanda Ţuţuianu, actrița care a jucat peste 20 de ani pe scena Teatrului Notara, a murit la vârsta de 81 de ani.

DOLIU  Trupul neînsufleţit va fi depus miercuri şi joi la Biserica Pitar. Înmormântarea va avea loc vineri, lângă Câmpulung Muscel, la Valea Mare Pravăţ.

Rodica Sanda Ţuţuianu a lăsat multă durere în sufletul celor care au cunoscut-o.

”Noi, colegii şi prietenii din Teatrul Nottara, vom păstra amintirea Rodicăi Sanda Ţuţuianu vie în inimile noastre şi în istoria teatrului. Cu durere, transmitem condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, au transmis reprezentanţii Teatrului Nottara.

Născută pe 11 mai 1935, Rodica Sanda Ţuţuianu a absolvit I.A.T.C. ”I.L. Caragiale” în 1956, la clasa profesorului Gheorghe Timică, unde a fost colegă cu Florin Piersic. A debutat la Constanţa, în 1957, unde a jucat, timp de doi ani, după care s-a transferat la Teatrul din Arad.

Rodica Sanda Ţuţuianu a jucat în zeci de spectacole
Din 1959 până după 1990, a fost actriţă a Teatrului Nottara, unde a interpretat roluri în zeci de spectacole, între care: ”Au fost odată două orfeline”, de Adolphe Philippe d`Ennery, ”Zizi şi formula ei de viaţă”, de Sidonia Drăguşanu, ”Pădurea”, de A.N. Ostrovski, ”Fraţii Karamazov”, ”Crimă şi Pedeapsă”, de F.M. Dostoievski, ”Şi eu am fost în Arcadia”, de Horia Lovinescu, ”Lady X”, de Eugen Mirea, “Gaiţele”, de Alexandru Kiriţescu, ”Henric al IV-lea”, de William Shakespeare, ”Idioata”, de Marcel Achard, ”Cinci romane de amor”, de Teodor Mazilu, ”Noi, subsemnaţii”, de Alexandr Ghelman, ”Mizerie şi nobleţe”, de Eduardo Scarpetta, ”Citadela sfărâmată”, de Horia Lovinescu, ”Floare de cactus”, de Pierre Barillet şi Jean Pierre Gredy, ”Burghezul gentilom”, de Molière, ”Transfer de personalitate”, de Dumitru Solomon, şi ”Întâlnire la Senlis”, de Jean Anouilh.

sursa info

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA