AcasăActualitatePoliticDOI DINTR-O LOVITURĂ - UNPR a racolat un fost ministru PDL și...

DOI DINTR-O LOVITURĂ – UNPR a racolat un fost ministru PDL și un senator PNL

spot_img

DISTRIBUIȚI

Gabriel Berca fost prefect al judeţului Bacău, în perioada 2005 – 2008, senator de Bacău, în legislatura 2008 – 2012, şi ministru al administraţiei şi internelor în anul 2012 s-a înscris astăzi în partidul Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR).

Berca a fost membru PMP, vicepreşedinte pentru regiunea Nord-Est. Acum o lună Berca a părăsit PMP pentru a se înscrie în PNL. Cum la nivel local nu a fost primit de liberali, fostul ministru a acceptat oferta lui Gabriel Oprea.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, în luna mai, că Gabriel Berca, care îşi anunţase înscrierea în formaţiunea liberală, nu este membru PNL şi nici nu va fi, adăugând că se va bucura Traian Băsescu să îl ţină în PMP.

Întrebată care este situaţia liderului PMP Gabriel Berca, care anunţase că s-a înscris în PNL, Alina Gorghiu spunea: ”Am citit declaraţia lui Berca şi am dat şi câteva telefoane, că am crezut că este adevarată ştirea (..) A dat o declaraţie care nu este conformă cu realitatea, nu este membru al PNL şi nu va fi şi se va bucura domnul Băsescu să-l ţină la PMP”, a spus Gorghiu.

Senatorul Sebastian Grapă, vicepreședinte PNL Brașov, la UNPR.

Senatorul Sebastian Grapă s-a înscris în Uniunea Națională pentru Progresul României. Începând cu această dată, parlamentarul UNPR își desfășoară activitatea în cadrul grupului parlamentar al PSD din Senat, se spune într-un comunicat partidul lui Gabriel Oprea.

Sebastian Grapă este președinte al Comisiei pentru Regulament din Senat.

A fost ales senator în circumscripția electorală nr. 8 Brașov, colegiul uninominal nr. 1. Politicianul fost iniţial membru PSD, apoi PDL, pentru ca în final să sară în barca PNL, iar acum, din nou în tabăra PSD.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA