DNA – Fost președinte de Consiliu Județean, un deputat și 38 de primari și viceprimari, trimiși în judecată

1
399

Procurorii DNA Pitești au dispus trimiterea în judecată a fostului președinte al Consiliului Județean Argeș Constantin Nicolescu, a deputatului Mircea Gheorghe Drăghici și a 38 de inculpați care, la data faptelor, erau primari și viceprimari de localități.

Infracțiunile săvârșite de inculpați au determinat producerea unui prejudiciu total de aproape un milion de lei, reprezentând paguba adusă unui număr de 35 unități administrativ teritoriale prin încheierea unor contracte de consultanță, potrivit unui comunicat al DNA transmis luni AGERPRES.

Constantin Nicolescu, în prezent aflat în penitenciar după o condamnare într-un alt dosar de corupție, este acuzat de folosire a influenței de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat, ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (34 acte materiale) și instigare la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (10 infracțiuni, din care trei în formă continuată).

Deputatul PSD Mircea Drăghici este acuzat de procurorii anticorupție de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (34 acte materiale) și complicitate morală mijlocită (în forma complicității la instigare) la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (10 infracțiuni, din care trei în formă continuată).

În același dosar au mai fost trimiși în judecată 38 de inculpați, care la data faptelor erau primari și viceprimari de localități, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

De asemenea, Iulian Cioflanu, director executiv la Agenției de Implementare a Proiectelor Argeș, a fost deferit justiției pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Procurorii au trimis în judecată și două reprezentante ale SC European Project Consulting SRL din București. Este vorba despre Onela Carmen Oană, acuzată de săvârșirea a 13 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, din care una săvârșită în formă continuată, și Aida Petronela Catană, acuzată de săvârșirea a 26 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, din care 14 săvârșite în formă continuată.

Știre în actualizare

Agerpres

Te-ar mai putea interesa

Loading...

1 COMENTARIU

  1. Ca sa nu piarda banii oamenii au facut receptionate lucrarile inaite de a fi incepute! Se practica la multe nivele economice aceste raportari . Daca atatea pesoane alese au fost implicate in Arges atunci se pune intrebarea care este eficienta prefectului in zona din moment ce cu aparatul lui nu s a sesizat de ilegalitati?Toate structurile administrative sunt vanate de DNA ? Nimeni nu mai are curajul sa faca nimic de frica hatisului legal care trimite dupa gratii deja zeci de mii de alesi…..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.