Acasăoameni noiDISPERAT – Victor Pițurcă, prizonier în Arabia Saudită

DISPERAT – Victor Pițurcă, prizonier în Arabia Saudită

spot_img

DISTRIBUIȚI

DISPERAT  Fostul selecţioner, Victor Piţurcă trece prin clipe groaznice. Antrenorul susţine că este ţinut prizonier în Arabia Saudită. Victor Piţurcă, fostul selecţioner al României, nu poate pleca din Arabia Saudită după ce şi-a reziliat unilateral contractul cu formaţia Al Ittihad. Într-o scrisoare deschisă trimisă preşedintelui clubului din Jeddah, Piţurcă îl acuză pe acesta că îl ţine prizonier în Arabia Saudită, profitând de legile regatului.

„V-am informat de câteva zile că am reziliat contractul, însă nu mi-aţi acordat viza de părăsire a ţării. Pentru dumneavoastră, eu sunt un prizonier aici, lucru pe care autorităţile din sport şi fanii lui Al Ittihad trebuie să îl cunoască”, a notat Victor Piţurcă în scrisoarea deschisă.

Avocatul fostul selecţioner al României confirmă că cei de la Al Ittihad fac tot posibilul pentru a întârzia rezolvarea acestei dispute, în această perioada Piţurcă fiind obligat să rămână în ţară. După ce au refuzat să îi rezilieze contractul antrenorului român şi, de asemenea, să recunoască rezilierea unilaterală, conducerea lui Al Ittihad a depus o plângere formală la poliţie în care îl acuză pe Piţurcă de incitarea suporterilor şi aducând că argument tocmai scrisoarea deschisă publicată în presă locală.

Ambasada României de la Riad a fost sesizată şi ambasadorul şi-ar fi întrerupt chiar vacanţă pentru a-l ajuta pe Piţurcă. În acest caz ar putea interveni şi Ministerul de Externe de la Bucureşti, iar o disputa s-ar putea transforma într-un scandal diplomatic, anunţă RTV.

 

Sursă info.

Sursă foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA