AcasăEvenimentSportDEZASTRU LA BEIJING – România nu are nicio reprezentantă în turul doi...

DEZASTRU LA BEIJING – România nu are nicio reprezentantă în turul doi la Open-ul chinez!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Irina Begu şi Monica Niculescu au fost eliminate în primul tur la Beijing. Prin ieşirea lor din cursă, pe tabloul principal nu se mai află nicio jucătoare din România. Este pentru prima oară în 2015 când, la un turneu de tenis important şi la care participă minim 3 jucătoare din România, niciuna nu ajunge în turul II. La Beijing am pornit cu 4 fete pe tabloul principal. Reamintim, Simona Halep a abandonat în primul set al partidei cu Lara Arruabarrena (ESP), iar Alexandra Dulgheru a cedat în faţa braziliencei Teliana Pereira. Şi pentru ca tacâmul să fie complet, perechea Begu/Niculescu a pierdut luni şi în proba dublu, tot în primul tur, unde am mai avut o româncă, pe Raluca Olaru, care de asemenea a ieşit din competiţie după primul meci.

La cine au pierdut Begu şi Niculescu

Irina Begu (#26 WTA) a avut o adversară accesibilă în primul tur: croata Mirjana Lucic-Baroni, aflată la ora meciului pe locul 80 în clasamentul WTA general. Este adevărat, croata are în palmares două victorii la Halep, dar acesta nu reprezintă un argument „sperietoare” pentru Begu. Adversara ei, cu excepţia Simonei Halep şi a Karolinei Pliskova (când aceasta a revenit după o accidentare), nu a câştigat în acest an la jucătoare din „top30”. Begu a pierdut în 3 seturi, 1-6, 6-3, 3-6 (primul set a fost de-a dreptul jenant pierdut) şi nu a speculat căderea fizică din decisiv a croatei. În vârstă de 34 de ani, Lucic – Baroni nu mai are prospeţime în seturile decisive, pe care de regulă le pierde. Begu a avut în setul 3, la scorul de 3-5, nu mai puţin de 6 mingi de game, dar nu a fructificat niciuna, ratând şansa de a rămâne în joc.

În ceea ce o priveşte pe Monica Niculescu (#46 WTA), ea a pierdut, este adevărat, la o jucătoare mai valoroasă decât ea, australianca Samantha Stosur, scor: 3-6, 2-6. Stosur în ultimii 2 ani gravitează în zona locurilor 23-30 în clasamentul WTA, dar nu este o jucătoare de neînvins. În acest an australianca a pierdut câteva meciuri şi la jucătoare situate pe locurile 70 sau 80 WTA. Numai că dacă Niculescu vrea să avanseze (sau mai precis să urce din nou) în clasamentul WTA, mai trebuie să bată şi câte-o jucătoare mai bine clasată decât ea. Cu excepţia unei victorii la Agnieszka Radwanska, Niculescu nu a câştigat în acest an la nicio jucătoare din top 60! Or, în acest caz, ea se înscrie în categoria anonimelor care mai ciupesc câte ceva la turneele de categoria WTA Internaţional, unde participă de regulă jucătoarele de pluton.

Inconstanţă la dublu

Perechea Begu/Niculescu a fost întrecută în turul I de cehoaicele Lucie Hradecká/Andrea Hlaváčková cu 2-6, 6-3 [9-11]. Cu doar câteva zile înainte, româncele le-au eliminat în semifinale la Wuhan pe cele două jucătoare din Cehia, tot după un meci decis în super tiebreak. Ca şi acum, în meciul respectiv, Begu şi Niculescu nu mai erau angajate şi în proba de simplu. Culmea, au câştigat în semifinală, unde presiunea a fost destul de mare, dar într-u meci contând pentru primul tur, nu au mai reuşit să treacă de acelaşi dublu.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA