AcasăEvenimentDEPUTAT VIORICA CHERECHEȘ - Controalele încrucişate în spitale, politică nouă pentru Ministerul...

DEPUTAT VIORICA CHERECHEȘ – Controalele încrucişate în spitale, politică nouă pentru Ministerul Sănătăţii?

spot_img

DISTRIBUIȚI

DEPUTAT VIORICA CHERECHEȘ  Deputatul liberal de Maramureş, dr. Viorica Cherecheş susţine că ultimele verificări în spitalele din Maramureş, controale încrucişate dispuse de Ministrul Sănătăţii, nu fac altceva decât să încurce activitatea din unităţile medicale şi sunt efectuate arbitrar şi maliţios de către medici trimişi din alte judeţe.


Într-o declaraţie politică, parlamentarul maramureşean şi-a exprimat dezaprobarea faţă de acest gen de controale şi a argumentat poziţia adoptată.

„La fiecare schimbare de gardă la nivelul Ministerului Sănătăţii, noul ministru cere controale în unităţile medicale cu paturi din ţară. Iniţiativa, deşi nu este o noutate, ar putea să fie foarte bună dacă aceste controale ar fi cu adevărat în beneficiul pacienţilor şi în prevenirea neregulilor din spitale.

Este normal ca aceste controale să fie tratate cu maximă responsabilitate şi profesionalism, astfel încât, la finalul perioadei de control, managerii să aplice în mod corect prevederile legale în vigoare în unităţile sanitare şi să înţeleagă că respectarea acestora reprezintă o condiţie esenţială pentru pacienţii trataţi.

Fiecare control sanitar vizează verificarea documentelor privind înfiinţarea şi funcţionarea spitalelor, verificarea structurii funcţionale, a normelor privind asigurarea condiţiilor generale de igienă, verificarea asigurării utilităţilor, a blocului alimentar, verificarea respectării normelor de supraveghere, prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale. Se are în vedere şi verificarea modului de aprovizionare cu materiale de curăţenie, condiţiile de depozitare a deşeurilor, cam tot ce ţine de buna funcţionare a unui spital.

Nimeni nu contestă necesitatea unor astfel de verificări periodice, rolul lor benefic în a remedia unele deficienţe din sistem sau de administrare al unor unităţi medicale din ţară, numai că unii dintre colegii medici, inspectori de sănătate publică trimişi în control, aleg să transforme misiunea lor într-o acţiune care nu corespunde normelor şi conduitei profesionale. Modul maliţios în care se fac aceste verificări induc în rândul personalului sanitar şi al celor care administrează spitalul o stare de presiune şi disconfort.

Stimaţi colegi,

Aceste verificări vin la foarte scurt timp după ce multe dintre spitalele din ţară au trecut prin procesul de acreditare, un demers laborios care a cuprins toate procedurile din unităţile medicale.

În calitate de  medic la Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare, pot să vă spun că ultimele controale care s-au desfăşurat la acest spital ne-au lăsat un gust amar. Verificările s-au făcut la mai puţin de trei luni de la vizita de evaluare a spitalului de către reprezentanţii ANMCS pentru ciclul II de acreditare.

Pentru această procedură, colegii mei, o echipă întreagă de oameni competenţi şi bine pregătiţi, au muncit timp de câteva luni, dar şi rezultatele au fost pe măsură, îndeplinirea a peste 95% dintre obiectivele cerute de ANMCS. Controlul încrucişat dispus prin Ordin OMS 305/07.03.2018 privind aprobarea desfăşurării acţiunii de control încrucişat pentru verificarea conformităţii cu prevederile legale în vigoare în unităţi sanitare cu paturi de stat sau private, efectuat de comisia provenită din Judeţul Dolj nu a făcut decât să arunce în derizoriu munca acestora. Comportamentul de care au dat dovadă cele două inspectoare de la Craiova, care au constituit comisia de control, este un afront la adresa medicilor şi a personalului medical din spital, care zi de zi depun eforturi să asigure un act medical de înaltă performanţă.

Orice control trebuie să fie obiectiv şi să lase termene de conformare, nu să se finalizeze cu amenzi usturătoare pentru lucruri minore care nu afectează calitatea actului medical.
Nu cred că scopul controalelor este acela de a aplica amenzi, mai ales că ştim cu toţii cât de „generoase” sunt fondurile de care dispune sistemul sanitar din România. Dacă sancţionăm atât de drastic neajunsurile minore sau faptul că autorizaţia sanitară de funcţionare a fost reînnoită la fiecare modificare de structură – pentru că aşa cere legea – nu cred că are rost să vorbim despre deficienţele grave din sistemul sanitar care de multe ori sunt trecute cu vederea. Vorbim  despre spitale insalubre cu igrasie, şobolani, gândaci, fără medici şi medicamente.  Politica sanitară a Ministerului Sănătăţii ar trebui să nu fie una superficială ci una profundă de restructurare fundamentală pentru prevenirea, depistarea precoce a bolilor şi asigurarea programelor naţionale de sănătate.

Controalele pentru verificare conformităţii cu prevederile în vigoare în unităţile sanitare ar trebui efectuate de către fiecare Direcţie Sanitară împreună cu administraţia publică locală sau judeţeană care le are în subordine. Oare îşi pune întrebarea Ministerul Sănătăţii cât a cheltuit fiecare Direcţie de Sănătate Publică Judeţeană din bani publici pentru „sejururile” de o lună ale comisiilor încrucişate ? Cine va remedia toate neconformităţile sancţionate deja?

Credeţi că în Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare, spital care a fost etichetat de către comisia ANMCS ca „spital european” şi care este etalon pentru alte unităţi medicale din ţară, controalele frecvente fac un bine pacienţilor? În loc să se ocupe de terapii şi scheme de tratament, medicii şi asistenţii trebuie timp de o lună de zile să prezinte zeci de documente şi să răspundă la întrebările puse flegmatic de comisia încrucişată. Probabil aceasta este noua politică sanitară în Ministerul Sănătăţii.

Ultimele controale încrucişate care s-au desfăşurat în această lună în spitalele din Maramureş au fost făcute cu un exces de zel evident care din păcate nu au făcut decât să tulbure rutina fragilă a pacienţilor internaţi.

Semnale de acest fel sunt din toată ţara.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA