AcasăEvenimentSportDE 13 ORI PE PODIUM – Sportivii de la CS Știința Electro...

DE 13 ORI PE PODIUM – Sportivii de la CS Știința Electro Sistem Baia Mare au făcut senzație la Cupa României la Orientare pe Schiuri

spot_img

DISTRIBUIȚI

DE 13 ORI PE PODIUM  Ultima competiție majoră din calendarul orientării pe schiuri din acest sezon, respectiv Cupa României,s-a desfășurat în perioada 18-19 februarie  la Hargita Băi și a reunit la start circa 80 de concurenți de la cluburi de profil din țară.

Evenimentul a fost organizat de Federația Română de Orientare în parteneriat cu CSM Miercurea Ciuc și a constat în cumularea timpilor obținuți în cele 2 zile de concurs. Prima etapă a constat în parcurgerea unui traseu de medie distanță, a doua zi startul luându-se în ordinea și ecarturile stabilite în prima zi (gen urmărire). Se aduc mulțumiri și pe această cale organizatorilor, care au pregătit trasee interesante, foarte tehnice, iar prin sistemul inedit de trasare și start au făcut competiția mult mai dinamică.

Deoarece lotul de bază al clubului sportiv Știința Electro Sistem Baia Mare a încheiat deja sezonul de iarnă (concentrându-se  pe pregătirea normelor de control la alergare), antrenorii Lucia Pop și Istvan Sebestyen au deplasat la această competiție un lot tânăr, de perspectivă, care a încercat să suplinească lipsa titularilor consacrați. Evoluțiile lor pe parcursul celor 2 zile de competiție au fost încununate de succes, sportivii clubului urcând de 13 ori pe podiumul de premiere, iar în clasamentul pe cluburi au obținut un onorant loc III, la egalitate de puncte cu locul ÎI.

Rezultatele obținute sunt:

Locuri 1: Alexandra Român la F14,  Andreea  Erli la F16, Cătălin Vadean la M14, Vlad Peleș la M16

Locuri II: Codruța Sabou la F12,  Alină Tecă la F16,  Gabriel Cătană la M12, Luca Strâmbu la M14, Samuel Ghit la M16

Locuri III:  Andreea Manu la F12, Lucia Pop la F40, Alexandru Sebestyen la M16, Istvan Sebestyen la M21

Cu acest concurs s-a încheiat sezonul competițional de iarnă, sezon din care sportivii băimăreni au ieșit cu fruntea sus. După o scurtă pauză, lotul se va reuni și vor pregăti importantele competiții de orientare în alergare din această primăvară.

 CS ȘTIINȚA ELECTRO SISTEM BAIA MARE

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA