AcasăAlteleEconomicDAU BANII ÎNAPOI - Peste 4 milioane de euro trebuie să restituie...

DAU BANII ÎNAPOI – Peste 4 milioane de euro trebuie să restituie fermierii maramureșeni celor în drept

spot_img

DISTRIBUIȚI

DAU BANII ÎNAPOI  Peste 4 milioane de euro trebuie să restituie fermierii maramureșeni autorităților în drept. Banii au fost încasați de la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA), însă ulterior pe parcursul controalelor s-a dovedit că nu erau îndreptățiți să primească aceste sume.

DAU BANII ÎNAPOI Directorul executiv al APIA Maramureș, Florin Urs, spune că în acest sens până la data de 20 septembrie instituţia pe care o conduce a stabilit un număr total de 10.460 dosare de debit în Registrul Debitorilor Europeni.

35 dintre acestea au fost înregistrate doar pe parcursul lui 2016.

“Suma totală stabilită, prin titluri de creanţă, este de 4, 2 milioane de euro, din care sa reuşit până la această dată recuperarea a aproximativ 86%. Prin urmare, mai avem de recuperat peste 560.000 de euro.

Aici trebuie să fac mențiunea că pentru sumele care nu pot fi recuperate într-o perioadă rezonabilă, sau nu pot fi recuperate deloc, am transmis către ANAF documentele și datele necesare în vederea executării silite”, arată directorul executiv Apia Maramureș.

Dealtfel, Florin Urs arată că activitatea juridica a instituţiei pe care o conduce este extrem de laborioasă tocmai din cauza proceselor pe care APIA le are pe rol şi care au drept obiect tocmai recuperarea acestor creanțe.

“Am avut în această perioadă 45 de dosare în instanțele de judecată, aproape jumătate dintre ele fiind înregistrate numai în acest an. Aici este de precizat faptul că din totalul acestora 17 au fost soluţionate favorabil”, susține directorul APIA.

Citeşte şi ACȚIUNE ÎN FORȚĂ – 24 de familii evacuate de pe Horea 46A din cauza datoriilor uriașe

De menționat că suma totală plătită fermierilor maramureșeni în perioada aferentă campaniei de depunere a cererilor 2015 este de 42 de milioane de euro, cu aproximativ 10 milioane de euro mai puțin decât în anul precedent.

C.A.

 

 

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA