AcasăEvenimentSportDANS SPORTIV – 3 medalii de aur și 3 de argint pentru...

DANS SPORTIV – 3 medalii de aur și 3 de argint pentru obținute de Rus Team Baia Mare la două mari competiții

spot_img

DISTRIBUIȚI

DANS SPORTIV  În pofida condițiilor meteo caracteristice iernii, în 22 aprilie 2017 atmosfera Sălii Polivalente din Bistrița a fost una incendiară. Nici nu se putea altfel în situația în care acolo au avut loc, la inițiativa Clubului de Dans Sportiv Floris, sub egida Federației Române de Dans Sportiv (FDRS), două mari competiții de dans sportiv, și anume: cea de a 41-a ediție a Concursului Național Cupa Floris și a VI-a ediție a Cupei de Formații. Astfel, clădirea a fost luată cu asalt de iubitorii dansului sportiv; de concurenți și susținătorii lor deopotrivă. Un val de muzică, culoare, dans și voie bună s-a năpustit asupra publicului prezent care nu a rămas indiferent, răsplătind prestațiile concurenților cu ropote de aplauze.

De la eveniment nu au putut lipsi reprezentanții clubului RUS-TEAM. Echipa formată din patru perechi, alături de reprezentanți ai clubului, au reușit să se impună pe ringul de dans, obținând cele mai bune rezultate dintre cluburile maramureșene prezente la competiție. Aceștia întorcându-se  ”acasă” cu 3 medalii de aur și tot atâtea de argint. Rezultatele excepționale obținute sunt:

– Alex Rusu și Maya Rusu – locul I atât la Basic Standard cât și la Basic Latino (6-11 ani);

– Luca Alex Mesaros și Bianca Nistor – loc 1 la clasa Hobby 10-11 ani;

– Piscoran Marc și Temian Maia – locul II Basic Standard cât și la Basic Latino (6-11 ani);

– Maximilian Mark Horvath și Isabela Reif – locul 2 categoria E 12-15 ani.

Rezultate pe deplin meritate pentru infinitele ore petrecute în sala de antrenament pentru a finisa până la cele mai mici detalii momentele artistice transpuse pe ring.

Concomitent, în Uzhgorod (Ucraina), s-a desfășurat WDSF World Open. Clubul de dans RUS TEAM a ”strigat” prezent și la acest eveniment, prin două perechi și antrenorul lor, domnul Alexandru Rusu, totodată Reprezentantul delegației Românești în Ucraina și arbitru, obținând rezultate deosebite, pe măsura așteptărilor; concret:

– Paul Redinc și Roxana Lucaciu – locul 5 WDSF World Open Standard Adulți, atingând performanța, astfel, de a se clasa printre primii 50 dansatori în Ranking Listul mondial, categoria Standard adulți);

– Lukas Campean şi Raluca Ioana Robu – poziția a 9-a la categoria Open Junior 2 Standard.

Aceste rezultate sunt cu atât mai impresionante cu cât ”adversarii” sunt țări cu un vast istoric în lumea competițională a dansului sportiv, cu rezultate foarte bune.

De asemenea amintim rezultatele perechilor române, participante la WDSF World Open Uzhgorod,  pregătite de domnul Alexandru Rusu, mai exact:

– Alexandru Ion și Diana Andreea Toma – argint la WDSF World Open Latino Adulți;

– Ciprian Petre Marita și Oana Tamara Bumba – loc secund la Open Junior 2 Standard, respectiv poziția a 6-a la WDSF Youth Open Standard;

– Adrian Ionut Iosipescu și Ana-Andreea Cirdan – Locul 10 WDSF Youth Open Standard;

Felicitări perechilor! Sunteți un adevărat exemplu de urmat pentru strădania, ambiția și perseverența necontenită, combinate cu plăcerea de dansa… cheia succesului…

Informaţii furnizate de Clubul de dans sportiv Rus Team Baia Mare

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA