AcasăNews AlertCU ORICE PREȚ? – Cătălin Cherecheș este împiedicat să participe...

CU ORICE PREȚ? – Cătălin Cherecheș este împiedicat să participe în campania electorală, deși ”probele” infractorului Șpan cad una după alta

spot_img

DISTRIBUIȚI

S-a încheiat prima săptămână din campania electorală pentru alegerile locale din 5 iunie. Cătălin Cherecheș, primarul băimărenilor, este împiedicat să participe în această competiție, după ce procurorii DNA i-au fabricat un dosar bazat în totalitate pe denunțurile furnizate de infractorul Cristian Șpan, iar judecătorii au decis să stea 30 de zile în arest preventiv.

Între timp, prefectul județului a emis ordinul de suspendare din funcție pe perioada arestului preventiv. Ce ironie amară ne oferă originala democrație românească! O persoană numită în funcție de către guvernanți are puterea să suspende un primar care a primit votul a peste 86% dintre băimărenii care s-au prezentat la urne în iunie 2012.

Vom încerca să vorbim deschis despre ceea ce s-a întâmplat, să demonstrăm că toată povestea asta este cusută cu ață albă de la cap la coadă. Au apărut o sumedenie de dezinformări instrumentate de cei care au făcut și fac tot posibilul pentru ca primarul Cherecheș să fie scos cu orice preț din cărți, astfel ca unul dintre candidații celor două partide mari, PSD și PNL, să câștige primăria. Deocamdată n-au reușit să-i împiedice candidatura, fapt care i-a cam demobilizat puțin, dar asta nu înseamnă că au renunțat sau că nu speră la un deznodământ favorabil.

Culisele afacerii EMaramureș

Cristian Șpan, omul folosit de DNA în acțiunea de reținere și arestare a lui Cătălin Cherecheș, este, așa cum am mai arătat, un infractor condamnat de două ori pentru două fapte penale, pedeapsa fiind de șase, respectiv opt luni de închisoare cu suspendare. În prezent se află în perioada de încercare, dar are șanse mari să ajungă în cele din urmă să fie cazat la pârnaie, că studiul la fără frecvență nu pare să-i folosească la nimic. Șpan are cazier fiscal și judiciar, în prezent fiind emise pe numele lui mai multe mandate de aducere pentru a fi cercetat în dosare penale ce au legătură cu firmele la care a lucrat înainte, Unicredit Asigurări și Inserv Steal.

Povestea legăturii dintre Cherecheș și Șpan începe prin 2012, atunci când turnătorul de astăzi a devenit administrator al societății EMaramureș, apropierea dintre cei doi făcându-se prin intermediul lui Liviu Bala, nașul de cununie al lui Șpan.

Practic, din acel moment Șpan a început să pună presiune pe primar șantajându-l sistematic prin solicitări repetate de a-i avansa sume importante de bani. Văzând cum decurg lucrurile, primarul a încheiat un precontract de împrumut, semnat de cei doi în ianuarie 2013 în prezența martorilor. Acolo era stipulat că Șpan va primi un împrumut etapizat, până la limita sumei de 400.000 de euro, iar în cazul în care nu va putea să returneze banii să-i asigure publicitate lui Cherecheș prin trustul de presă. În precontract era consemnat că banii împrumutați vor fi folosiți pentru achiziționare de aparatură, finanțarea activității și achiziționarea de alte entități media.

În denunțul penal depus de Șpan în decembrie 2015, acesta îl acuză pe Cherecheș că încearcă să obțină licențele deținute de EMaramureș și Centrul Regional Media. Problema e că Șpan nu mai deține respectivele licențe, acestea fiind anulate de CNA. S-a mai vorbit despre banii dați lui Șpan, aceștia fiind din resursele proprii ale lui Cherecheș, lucru consemnat în declarația de avere, ei provenind dintr-un dar manual de la mama lui, după efectuarea unei tranzacții imobiliare. Cazul a fost verificat de ANI și s-a finalizat cu un raport în favoarea primarului.

Șpan lua și folosea banii lui Cătălin, iar pe de altă parte acționa împotriva acestuia, încercând să transfere licențele pentru posturile de radio și TV de pe EMaramureș Media pe Centrul Regional Media SRL, firmă înființată în februarie 2015, care nu avea niciun angajat. Culmea e că deși EMaramureș avea datorii de peste 200.000 de lei la bugetele de stat, CNA a fost de acord cu cedarea licenței. E drept că și-a dat seama de ilegalitatea comisă și după două luni a suspendat definitiv licențele.

EMaramureș avea un capital social de 520 de lei, deținut de Ilie Vasile Șpan, 69 de ani, tatăl,  Cristian Șpan, iar la Centrul Regional Media unic asociat și administrator este Ilie Vasile Șpan. Seniorul a înființat în mai 2015 Regional Media Business SRL, el fiind administrator și asociat majoritar, alături de Claudiu Aurelian Orha, șoferul juniorului Cristian.

În vara anului 2015, Șpan a introdus EMaramureș în insolvență pentru a avea control asupra unui creditor majoritar, Inserv SA, care avea de recuperat circa trei milioane de lei, sumă garantată cu bilete la ordin emise de administratorul societății. Sfătuit de maleficul Aurel Iancu, Șpan a procedat la o vânzare fictivă a bunurilor EMaramureș către o firmă din Turda, după care a revândut bunurile. Manevre ciudate menite ca EMaramureș să aibă o datorie la firma din Turda mai mare decât cea înregistrată în dreptul Inserv SA.

În denunțul lui Șpan se spune că primarul l-ar fi obligat să cedeze firma lui Claudiu Florescu. La începutul acestui an Șpan vorbea peste tot de o iminentă repornire a televiziunii, menționând că a depus contestații la CNA și în instanță. Până la urmă totul a fost o minciună, acesta nefăcând niciun demers în acest sens. De fapt, Șpan încerca să-l facă pe primar să creadă că televiziunea va putea funcționa în campania electorală, așa că poate să-i livreze bani în continuare.

Este evidentă minciuna din denunț pentru că Șpan nu avea de fapt ce să transfere pe Florescu din moment ce firma nu mai avea licență. Ce să preia Florescu? Cele 6,8 milioane de lei datorie către stat și creditori?

Ce s-a întâmplat la FCM Baia Mare

Turnătorul Șpan susține că primarul Cherecheș l-ar fi obligat să preia conducerea FCM Baia Mare, promițându-i sprijin din partea Consiliului Local. Adevărul e că primarul s-a lăsat convins de programul pe care acesta i l-a prezentat, numai că n-a trecut decât puțină vreme până ce s-a prins că și aici e vorba de lucruri necurate. Astfel, la scurt timp după preluarea conducerii, a văzut cu surprindere că în acte funcția de președinte este deținută de Ilie, tatăl băgat și aici la înaintare. Alături de el, în Adunarea Generală, a fost cooptat și scutierul (șoferul) Claudiu Orha.

Până la venirea lui Șpan, primarul a susținut clubul cu diverse sume de bani din resurse proprii pentru că, evoluând în Liga a III-a, activitatea nu putea fi finanțată de Consiliul Local. După ce și-a făcut tatăl președinte și șoferul membru în AG, Cristian Șpan s-a făcut președinte executiv. Problema e că având cazier fiscal și judiciar, el nu putea administra și reprezenta clubul în fața organelor fiscale. Deși nu există niciun document oficial în baza căruia să poată reprezenta clubul, acesta a semnat acte, a plătit jucători, a accesat credite din bănci, a primit finanțări din partea Consiliului Județean și Consiliului Municipal, după ce echipa a ajuns în Liga a II-a.

În aprilie 2016, echipa aflându-se într-o situație financiară delicată, Cherecheș l-a împrumutat cu 8.000 de lei pe Șpan pentru a plăti restanțele salariale unui jucător. Pentru că nu mai avea încredere în Șpan, banii au fost înmânați jucătorului, pe bază de semnătură, de către Radu Țolaș. După câteva zile Șpan l-a amenințat pe primar că va aduce echipa și galeria în fața instituției. Cherecheș a mers la jucători și le-a promis că vor primi o parte din banii cuveniți ca prime de joc. Din banii lui le-a dat jucătorilor 30.000 de lei prin intermediul lui Vasile Viman și al Radu Țolaș, fapt recunoscut de beneficiari zilele acestea, când au dat declarații în acest sens la solicitarea procurorilor DNA care instrumentează dosarul.

Apoi, în sediul primăriei, primarul i-a dat circa 20.000 de lei lui Șpan, care s-a plâns că echipa nu poate face două deplasări din lipsa banilor. Din interceptările făcute în mod privat de Șpan, reiese foarte clar presiunea și instigarea la încălcarea legii pe care acesta o exercita asupra primarului, în sensul că dorea o finanțare de la Consiliul Local, deşi nu îndeplinea condițiile legale. Asta pentru că la sfârșitul anului 2015, auditul financiar comandat de primar a constatat o pagubă de 317.000 de lei rezultată din faptul că documentele clubului nu erau conforme cu regulamentul de finanțare aprobat de CL.

Denunțul lui Șpan

În data de 26 decembrie 2015, Cristian Șpan a formulat un denunț împotriva lui Cătălin Cherecheș. Actele întocmite de procurorii DNA reprezintă o înșiruire de replici între cei doi, majoritatea fiind separate prin puncte de suspensie. Toate dialogurile au fost înregistrate de Șpan cu aparatură proprie. Conform legii, înregistrările astfel obținute nu pot constitui probe în dosar. Șpan a preluat înregistrările și le-a mutat într-un alt folder, cel mai probabil pentru a altera conținutul acestora și a extrage doar ceea ce i-a convenit lui. Pentru că este o operațiune tehnică pretențioasă, există suspiciuni întemeiate că ea a fost realizată de specialiștii firmei North Security Baia Mare, cea care deține și ziarul online ZiarMM.ro. Întâmplător, desigur, firma aparține liberalului Sorin Orzac, cel care este nedezlipit în campania electorală de Cristian Niculescu Țâgârlaș, candidatul PNL la primărie.

Dosarul e plin de inadvertențe, datele în care se spune că au fost făcute unele înregistrări coincid cu cele în care Cherecheș nu se putea întâlni cu Șpan pentru că pur și simplu nu se afla în țară sau era în București.

Nu există nicio îndoială că Șpan a depus denunțul ca să nu mai ramburseze împrumuturile luate în ultimii ani de la Cătălin Cherecheș. Un alt motiv al denunțului, care va fi dovedit mincinos, este că a recurs la această practică pentru a-i satisface pe cei din mediul politic cu care a tranzacționat afacerea. E limpede că politicienii implicați l-au plătit, iar cei cărora li s-a adresat i-au promis protecție și o posibilă iertare de păcate. Nu-i greu de bănuit că din perspectiva problemelor judiciare pe care le are, Șpan a fost pregătit temeinic de către cei de la DNA, și încurajat de actorii din zona politică.

Despre amenințările lui Cherecheș

Planul a fost foarte bine pus la punct, luându-se în calcul efectele pe care reținerea și arestarea preventivă a primarului le-ar avea asupra alegătorilor. Că doar despre asta e vorba. Așa că subiectul a fost pigmentat cu episoade în care familia turnătorului ar fi fost persecutată și amenințată de către primar. În realitate, niciodată Cherecheș n-a formulat astfel de amenințări, toată povestea fiind fabricată în laboratoarele de creație ale celor care se folosesc de Șpan în încercarea de-al dărâma pe primar.

Șpan a declarat procurorilor că primarul a vrut să-i mute soția, angajata instituției, de la un serviciu la altul, evident ca să se răzbune pe el. Soția turnătorului se ocupă de un proiect ce vizează reabilitarea blocurilor, dar ea are specializare în comunicare și filologie. În urma evaluării personalului, s-a decis așezarea personalului în funcție de pregătire, așa că normal ar fi fost ca doamna respectivă să ocupe un post în cadrul Serviciului Comunicare. Ea nu a acceptat schimbarea serviciului, așa că a rămas acolo fără nicio problemă.

A doua chestiune este spectaculoasă, ca atare și efectul a fost probabil mult mai puternic. Numai că și de data asta tot despre o minciună este vorba. Șpan a preluat o frântură dintr-un dialog cu Cherecheș, pe care l-a prezentat organelor de anchetă ca o amenințare voalată la adresa lui și a familiei. Textul, luat din propunerea de arestare preventivă, este următorul: întuneric…(neinteligibil) … în birturi nu te mai bagi… nu am principia din astea … (neinteligibil)… eu un singur principiu am. Cea mai ieftină soluție este moartea, ar fi spus Cherecheș.

Aici avem de-a face cu o manipulare grosolană, specifică anchetatorilor securiști din perioada timpurie a comunismului. De fapt, cei doi vorbeau despre Marin Brăgaru, cel care a fost desemnat administrator special al insolvenţei EMaramureș. Șpan i-a cerut lui Cătălin părerea în legătură despre cum ar trebui să procedeze: să facă un plan de reorganizare sau să declare falimentul societății. Acesta i-a spus că în astfel de situații cea mai ieftină soluție este moartea, adică falimentarea firmei și, în final, dizolvarea ei.

În același sens a fost interpretată remarca primarului că lui Brăgaru îi place să vadă soarele. Numai în mintea unor bolnavi cuvintele astea pot constitui o amenințare, în realitate Cherecheș a atras atenția că administratorului special îi place să vadă soarele, adică nu va face nimic ilegal și sigur nu își va risca libertatea în acest caz. 

Flagrantul discutabil

Să lămurim ce s-a întâmplat în dimineața zilei de 26 aprilie, atunci când a avut loc o acțiune concentrată asupra lui Cherecheș și care a dus în final la reținerea și apoi la arestarea sa preventive.

În jurul orei 9.00, Șpan i-a transmis primarului că vrea să vină să vorbească cu el. Mesajul a venit prin intermediul secretarei primarului (Anca). Se spune că familistul Șpan are de mai multă vreme  o relație extraconjugală cu secretara. Probabil că terenul nu a fost suficient pregătit, deoarece Șpan n-a venit până la ora 11.00. Primarul i-a spus secretarei să-l sune pentru că nu mai poate sta, deoarece trebuie să meargă pe teren să rezolve problema șoferilor de la URBIS care se pregăteau de grevă. După un timp acesta a venit, dar n-a intrat în biroul primarului, ci a rămas în cel al secretarei. Acolo l-a găsit atunci când a ieșit din birou. În momentul acela Șpan i-a spus că poate să-i ramburseze o parte din împrumut. Întrebat despre ce sumă e vorba, acesta a spus că are în mașină 30.000 de lei.

Primarul a intrat în biroul consilierilor săi împreună cu un preot și o reprezentantă a Femeilor Ortodoxe. În timpul discuțiilor cu aceștia, Georgiana, cealaltă secretară, l-a anunțat că a venit Șpan. În secretariat erau șapte persoane, iar în biroul primarului cam tot atâtea. Pe Șpan l-a găsit în bucătărie (un oficiu de lângă birou), unde era singur. Când l-a văzut, primul lucru pe care l-a făcut a fost să-i spună lui Cherecheș că i-a pus banii pe o etajeră ce are o formă perfectă pentru a se putea vedea fișicurile cu bani și cu banderolele băncii.

Primarul s-a prins că ceva nu e în regulă, că Șpan pare să acționeze în baza unui scenariu. L-a întrebat de ce s-a îmbrăcat atât de elegant, acesta având blugi rupți în genunchi, sacou, vestă și cravată.

Șpan nu a numărat banii. Pentru că era un spațiu comun, frecventat de consilierii săi și secretare, primarul a luat banderolele de pe bani și le-a pus în buzunar, ca teancul să nu fie vizibil eventualilor vizitatori, dar l-a lăsat acolo, dovadă că nu îi era frică să își asume banii din moment ce ei reprezentau o restituire minoră a împrumuturilor făcute lui Șpan. A revenit imediat și a luat 5.000 de lei pe care i-a dat lui Florin Creț, director al cotidianului Glasul Maramureșului, care era printre persoanele aflate în birou, în contul unor servicii de publicitate contractate în nume personal.

În timp ce Șpan a ieșit din bucătărie i-a spus primarului că cei de la DNA i-au solicitat extrase de cont referitoare la cheltuirea banilor primiți în 2015 de la Consiliul Local. E limpede că apelând la acest tertip a dorit să își acopere înscenarea pentru că primarul i-a remis procurorului Ulici, în toamna anului 2015, toate documentele legate de respectiva finanțare, inclusiv extrasele de cont și toate documentele fiscale de puse de club, așa că nici nu putea fi vorba despre o asemenea solicitare.

Apoi în birou au năvălit reprezentanții DNA, care, firesc, au găsit în bucătărie banii înseriați cu migală de ei cu o zi înainte și înmânați lui Șpan ca să-i aducă primarului. Dacă nici asta nu-i înscenare, atunci ar trebui să ne apucăm de altceva.

Să mai lămurim câteva lucruri

1.S-a scos în evidență faptul că primarul Cherecheș i-ar fi zis lui Șpan să nu scoată din bancă sume mai mari de 20.000–30.000 de lei, fapta fiind prezentată în cele mai vii culori posibile.

Șpan a menționat în câteva rânduri că din momentul preluării clubului și-a adus un aport financiar propriu de circa 200.000 de lei, așa că s-a gândit să își recupereze banii că nu se știe ce vremuri vor veni. E discutabil de unde a luat banii respectivi, din moment ce el nu a avut niciun fel de venit, având doar statut de asistat al soției și al primarului, dar asta e altă poveste.

Când i-au intrat în cont niște sume de bani provenite din diferite sponsorizări și promovări, Șpan s-a grăbit să extragă bani în numerar din contul clubului. Știind că va avea urmări neplăcute, Cherecheș i-a spus să nu ridice sume mai mari de 10.000 de euro, altfel trebuie să le declare la Oficiul de Spălare a Banilor și sigur îi va fi greu să explice de ce a încălcat legea.

2.Se pune problema de ce l-ar fi împrumutat primarul pe Șpan dacă acesta nu avea niciun venit și exista posibilitatea ca să nu-i poată returna banii.

Pentru astfel de situații a fost întocmit acel precontract în care erau menționate prestații media în compensația împrumutului. După ce a intrat în horă, Cherecheș avea toate motivele să încerce ca EMaramureș să funcționeze în speranța că dacă acesteia îi va merge bine își va  recupera banii sau, cel puțin, va putea beneficia de serviciile de publicitate.  În afara acelui precontract nu au existat alte garanții pentru că Șpan nu deține niciun bun pe numele său!

3.În denunț, Șpan afirmă că i-ar fi dat în 2015 suma de 10.000 de lei primarului prin intermediul unei angajate din trustul său de presă.

E important acest lucru pentru că așa s-a încercat inducerea în opinia publică a formulei mită în formă continuată. E vorba despre o altă minciună marca Șpan, angajata respectivă n-a stat niciodată de vorbă cu primarul, aceasta negând sub prestație de jurământ spusele infractorului.

4.Să mai spunem că Șpan a luat împrumuturi și de la alte persoane (Flaviu Leșe, Liviu Bala, Ioan Baltă, Doru Dăncuș) sau de la RoCredit. Din informațiile pe care le deținem, cel puțin până la data de 26 aprilie 2016, nu a restituit sumele. De asemenea, trebuie menționat faptul că primarul a împrumutat diferite sume de bani (chiar și 25.000 de euro) unor persoane, dar cu niciuna n-a încheiat contract în scris, acte notariale sau chitanțe.

***

Așadar, denunțul lui Șpan a dus la reținerea și arestarea preventivă a lui Cătălin Cherecheș. Materialele probatorii se bazează pe spusele și interceptările unui infractor condamnat la închisoare cu suspendare. Surprinde faptul că, deşi telefonul lui Cherecheș este supravegheat cel mai probabil încă de la intrarea sa în politică, DNA a procedat la utilizarea în acest caz a unei aparaturi private și la interceptări necertificate tehnic. Singura explicație este că procurorii s-au grăbit să-l scoată pe candidatul Cătălin Cherecheș din cursa pentru câștigarea unui nou mandat de primar. Și, cum nu aveau dovezi proprii, au fost nevoiți să apeleze la serviciile infractorului, acesta fiind interesat să le ofere.

Subiectul a devenit principala temă de campanie a celor care n-au nici program nici viziune asupra viitorului acestui oraș, dar vor să ajungă primar călcând peste cadavrul lui Cătălin Cherecheș. Dacă vor reuși sau nu să-și ducă la îndeplinire planurile diabolice, vom vedea în 5 iunie.

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA