AcasăsiugariuCU OCAZIA SĂRBĂTORILOR PASCALE CATOLICE – Jandarmii maramureșeni vor asigura ordinea și...

CU OCAZIA SĂRBĂTORILOR PASCALE CATOLICE – Jandarmii maramureșeni vor asigura ordinea și liniștea publică la evenimentele religioase ce urmează să aibă loc în Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

CU OCAZIA SĂRBĂTORILOR PASCALE CATOLICE  Jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfăşurării manifestărilor religioase ce vor avea loc în perioada următoare acţionând pentru a preîntâmpina eventuale acte de tulburare a ordinii publice sau a unor fapte antisociale.

Astăzi, 30 martie a.c., între orele 10:00-12:00, Parohia Romano-Catolică nr. 1 Baia Mare, organizează procesiunea religioasă „Calea Crucii” în Piaţa Cetăţii din Baia Mare iar mâine, 31 martie a.c., între orele 20:00-23:00, Parohia Romano-Catolică nr. 1 Baia Mare, organizează procesiunea religioasă care se va desfăşura pe traseul: Biserică – Piaţa Cetăţii – Piaţa Millenium – strada Turnului şi retur.

De asemenea,  în data de 31 martie a.c., între orele 16:00 – 17:30, Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” Sighet II, cu ocazia Sărbătorii de Florii organizează o procesiune religioasă „Veniţi să-ntâmpinăm pe Domnul!”, pe  traseul Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” – str. Dragoş Vodă – str. Traian – Biserica Ortodoxă Ucraineană „Înălţarea Sfintei Cruci” – Piaţa Libertăţii – str. 22 Decembrie – Catedrala Ortodoxă „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”- str. Ioan Mihaly de Apşa – Piaţa Libertăţii – str. Bogdan Vodă – Biserica Ortodoxă Ucraineană „Înălţarea Sfintei Cruci” – Piaţa 1 Decembrie 1918 – Biserica Ortodoxă „Sfântul Ierarh  Iosif Mărturisitorul” – str. Dragoş Vodă – Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”.

Totodată în ziua de 1 aprilie a.c., în lăcaşurile de cult se desfăşoară slujbe religioase ocazionate de Intrarea Domnului în Ierusalim – Sărbătoarea Floriilor.

În baza planului de măsuri pentru creşterea siguranţei publice, aprobat de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, în vederea desfăşurării în bune condiţii a  acestor manifestări, Jandarmeria Maramureş va  asigura ordinea şi siguranţa publică pentru ca acestea să se desfăşoare în condiţii normale, acţionând pentru prevenirea fenomenului infracţional, intervenind în cazul tulburării ordinii publice.

Jandarmii sfătuiesc cetăţenii să nu poarte la vedere bunuri de valoare (bijuterii, sume de bani etc.), care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii dubioase, să nu îşi lase eventualele bagaje nesupravegheate, iar în cazul în care sunt însoţiţe de copii, să le acorde acestora o atenţie deosebită, deoarece se pot rătăci cu uşurinţă. Pentru evitarea producerii oricărui incident nedorit, recomandăm participanţilor să respecte indicaţiile forţelor de ordine.

Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe „112”.

 

Informații furnizate de IJJ Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA