AcasăMARAMURESUL ISTORICCSM spune că Antena 3 a adus atingere independenţei, prestigiului şi credibilităţii...

CSM spune că Antena 3 a adus atingere independenţei, prestigiului şi credibilităţii justiţiei

spot_img

DISTRIBUIȚI

Plenul CSM a admis joi, raportul Inspecției Judiciare privind atacurile Antena 3 la adresa DNA, în cazul directorului Antena 1, Sorin Alexandrescu.

În şedinţa de azi, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat Raportul cuprinzând rezultatele verificărilor efectuate de Inspecţia Judiciară, ca urmare a solicitării conducerii CSM cu privire la apărarea independenţei sistemului judiciar, în legătură cu atacul Antena 3 la adresa justiției, în cazul Sorin Alexandrescu.

În baza Raportului Inspecţiei Judiciare, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că afirmaţiile şi declaraţiile de genul celor lansate în spaţiul public, în cadrul emisiunilor menţionate ale postului de televiziune ANTENA 3 al Trustului INTACT, prin natura lor şi impactul asupra opiniei publice, au adus atingere independenţei, prestigiului şi credibilităţii justiţiei, cu consecinţa subminării autorităţii acesteia, a sistemului judiciar în ansamblul său. Drept urmare, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis că solicitarea conducerii CSM, de apărare a independenţei sistemului judiciar, este deplin justificată şi a procedat la admiterea cererii.

Iată cum albește Inspecția Judiciară din CSM, toate rufele murdare din DNA și sistemul judiciar:

1) Presupusele abuzuri cu privire la modul în care a fost preluată cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au fost confirmate, întrucât preluarea s-a dispus în temeiul art. 209 alin. 4¹ lit. d) din Codul de procedură penală, conform căruia procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua, în vederea efectuării urmăririi penale, cauze de competenţa parchetelor ierarhic inferioare, când urmărirea penală este împiedicată sau îngreunată datorită complexităţii cauzei ori a altor împrejurări obiective.

2) În ceea ce priveşte procedura de citare a învinuitului Alexandrescu George Sorin, s-a constatat că acesta a fost citat în calitate de învinuit, urmărirea penală fiind începută cu 5 zile înainte de data emiterii citaţiei, şi niciodată în calitate de martor. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 183 Cod procedură penală, o persoană poate fi adusă în faţa organului de urmărire penală pe baza unui mandat de aducere, dacă fiind anterior citată nu s-a prezentat, iar ascultarea ori prezenţa ei este necesară. Potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, învinuitul sau inculpatul poate fi adus cu mandat chiar înainte de a fi chemat prin citaţie, dacă organul de urmărire penală sau instanţa constată motivat că în interesul rezolvării cauzei se impune această măsură.

3) În ceea ce priveşte afirmaţiile cu privire la antedatarea comunicatului de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, verificărileau infirmat şi acest aspect.

4) Speculaţiile referitoare la fostul soţ al doamnei procuror şef Laura Codruţa Kovesi s-au dovedit nefondate, întrucât, în cadrul verificărilor, s-a stabilit că acesta nu are nici o calitate în dosarul penal la care se face referire, astfel încât nu există nici un indiciu obiectiv că imparţialitatea doamnei procuror şef al DNA în legătură cu dosarul amintit ar putea fi afectată, aşa cum s-a sugerat în mass-media.

5) Referitor la afirmaţiile vizând  formularea de către procurori a propunerii de arestare preventivă la o dată la care cunoşteau că este de serviciu un anumit judecător, în cadrul verificărilor efectuate s-a constatat că aceasta a revenit spre soluţionare doamnei judecător E. Zamfir, planificată la data respectivă pentru soluţionarea cauzelor privind măsurile preventive, cu respectarea hotărârii Colegiului de conducere al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi dispoziţiilor art. 22 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, nefiind constatate indicii în sensul direcţionării dosarului către un anumit complet de judecată.

6) Cu privire la motivarea  încheierii  pronunţată la data 31 mai 2013, în dosarul nr. 22412/299/2013 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti,  prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului Alexandrescu George Sorin, din examinarea  încheierii  reiese că, în considerentele acesteia, sunt expuse argumentat motivele pentru care instanţa a pronunţat soluţia criticată.

7) În ceea ce priveşte afirmaţiile privind motivarea de către doamna judecător E. Zamfir a încheierii din data de  31 mai 2013, în sensul existenţei în cuprinsul acesteia a unor pasaje identice cu cele expuse în alte cauze privind persoane publice, s-a constatat că judecătorul a realizat o interpretare a normelor legale incidente şi aplicabile situaţiei de fapt dedusă judecăţii, aspect care nu exclude ca, în cuprinsul mai multor hotărâri, motivarea să se întemeieze, în speţe similare, pe aceleaşi argumente de drept.

8) La admiterea recursului declarat de către inculpatul Alexandrescu George Sorin împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă, instanţa de control judiciar a statuat doar cu privire la greşita apreciere a pericolului pentru ordinea publică, şi nu asupra lipsei indiciilor privind săvârşirea unei infracţiuni.

Verificările efectuate nu au relevat existenţa vreunei imixtiuni a politicului în procedurile judiciare desfăşurate cu privire la inculpatul Alexandrescu George Sorin.

ExclusivNews.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA