AcasăEvenimentSportCOȘMAR LA FCM BAIA MARE - Jucătorii și-au amânat reunirea din lipsa...

COȘMAR LA FCM BAIA MARE – Jucătorii și-au amânat reunirea din lipsa banilor

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ceea ce se anunţa una dintre surprizele ligii secunde tinde să se transforme în dezastru, la Baia Mare. FCM a promovat din Liga 3 şi a terminat anul pe primul loc în seria secundă a Ligii 2. Părea un vis frumos pentru băimăreni, care se gândeau deja la prima ligă. În spatele acestor performanţe se ascundeau probleme mari financiare. Banii s-au terminat încă din luna septembrie. De atunci, jucătorii n-au mai văzut niciun salariu şi situaţia s-a complicat serios în acest an.

Fără bani de sărbători, jucătorii au aflat că cei 700.000 de lei alocaţi din bugetul Primăriei Baia Mare nu pot ajunge în contul echipei, pentru că clubul acumulase deja datorii de 300.000 de lei către bugetul de stat. Legea nu permite unei societăţi cu datorii la stat să primească bani din bugetul local şi astfel s-a ajuns la un blocaj financiar. Din această cauză, oficialii echipei au decis să amâne şi reunirea lotului.

Se încearcă găsirea de fonduri care să acopere datoriile la stat şi să poată fi deblocaţi banii de la Primărie pentru a se plăti măcar două din cele patru salarii restante. Antrenorul Dorin Toma nu vede, în acest moment, cum şi-ar putea organiza pregătirea de iarnă fără bani. ”Reunirea se amână. Vă vom comunica data la care va fi stabilită”, a fost mesajul primit de jucători. ”Nu puteam să chem jucătorii când noi avem restanţe mari şi nu avem un program stabilit concret. Sper ca cei din conducere să facă în aşa fel încât să rezolve problema pentru ca echipa să se pregătească în linişte”, a explicat antrenorul Dorin Toma la radio Sport Total FM.

CITEȘTE ÎNTREG ARTICOLUL AICI.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA