AcasăActualitate112COPILĂRIE TRANSFORMATĂ ÎN COŞMAR - O fetiță din județul Brașov a fost...

COPILĂRIE TRANSFORMATĂ ÎN COŞMAR – O fetiță din județul Brașov a fost violată de un vecin

spot_img

DISTRIBUIȚI

COPILĂRIE TRANSFORMATĂ ÎN COŞMAR O copilă de doar 12 ani din judeţul Braşov susține că a fost abuzată sexual de un localnic pe care l-a rugat să o adăpostească în casa lui pentru că îi era frig.

După ce a batjocorit-o, bărbatul i-a dat fetei 10 lei ca să nu povestească nimănui despre calvar. Individul a fugit în străinătate, însă a fost arestat după un an de căutări.

Cazul înfiorător este anchetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov. O fetiță de 12 ani din comuna Ticușu Nou a trăit clipe de groază în urmă cu un an, în casa vecinului ei, pe care îl ajuta la curățenie, notează brasovtv.

Copila, care mai are trei frați, s-a plâns că în casa ei era foarte frig și l-a rugat pe bărbatul de 60 de ani să se încălzească în locuința acestuia. La un moment dat, individul a forțat-o pe fetiță să întrețină relații sexuale cu el.

După ce a abuzat-o, i-a dat minorei 10 lei și i-a cerut să nu spună nimănui despre calvarul pe care l-a trăit.

Copila a fugit acasă plângând și a povestit familiei că a fost violată. Mama fetei a alertat Poliția, însă principalul suspect a reușit să fugă din țară.

După câteva luni, individul s-a întors în țară și a stat ascuns la o stână din Făgăraș. Cel acuzat că ar fi violat-o pe copilă a fost identificat.

Bărbatul a fost reținut, iar judecătorii au decis să emită pe numele acestuia un mandat de arestare pentru 30 de zile, sub acuzația de viol.

Individul a contestat hotărârea instanței. A recunoscut că a întreținut relații sexuale, însă totul s-ar fi întâmplat la inițiativa și cu acceptul fetei.

Afirmațiile suspectului sunt însă contrazise de expertiza medicală efectuată în cadrul dosarului penal.

Astfel de cazuri stârnesc controverse în toată țara. În aprilie, un copil de 10 ani a fost violat pentru o datorie în județul Vaslui.

Întreaga scenă a fost filmată, iar agresorul, care este un băiat de 14 ani, a amenințat că va face publice imaginile.

Info

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA