CONTROALE ÎN MARAMUREȘ – Zeci de oameni amendați de polițiști pentru vânzare ilegală de produse

0
318

CONTROALE ÎN MARAMUREȘ   Pe tot parcursul acestei săptămâni, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au iniţiat şi coordonat mai multe activităţi pentru prevenirea, identificarea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul produselor de protecţie a plantelor.

Acţiunile au avut în vedere modul în care sunt respectate prevederile legislaţiei în vigoare de către agenţii economici înregistraţi sau autorizaţi să efectueze operaţiuni cu produse de protecţie a plantelor, precum şi depistarea neregulilor ce pot prezenta riscuri majore de producere a unor evenimente grave pentru sănătatea populaţiei şi mediul înconjurător. Pentru verificarea tuturor aspectelor prevăzute de legislaţia în domeniu, poliţiştii au acţionat cu specialişti din cadrul Oficiului Fitosanitar Maramureş.

În urma controalelor efectuate în târgul din Ocna Șugatag, poliţiştii au depistat o băimăreancă de 63 de ani, care comercializa produse pentru protecție a plantelor fără a deţine certificat de înregistrare pentru comercializarea acestora. Întreaga cantitate, respectiv 10 kg, a fost ridicată, în vederea continuării cercetărilor, iar poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și produselor pentru protecția plantelor numai ambalate și în locuri protejate.

Şi la Şomcuta Mare, poliţiştii au găsit, în incinta unui magazin, mai multe produse pentru protecţia plantelor, de diferite mărci şi cantităţi expuse spre vânzare, chiar dacă administratorul, un bărbat de 31 de ani, din Valea Chioarului, avea certificatul de înregistrare pentru comercializarea unor astfel de produse expirat. În acest context s-a dispus indisponibilizarea a 114 litri şi 13 kg de produse pentru protecţia plantelor iar poliţiştii continuă cercetărilor sub aspectul comiterii infracţiunilor de producerea, livrarea sau utilizarea îngrăşămintelor chimice, precum şi a oricăror produse de protecţie a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării.

 

Informații furnizate de IPJ Maramureș

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.