AcasămodeleCONTRABANDĂ - 28.000 pachete țigări confiscate de către polițiștii de frontieră

CONTRABANDĂ – 28.000 pachete țigări confiscate de către polițiștii de frontieră

spot_img

DISTRIBUIȚI

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, pe timpul unor acțiuni, cantitatea de peste 28.000 pachete țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 250.000 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din Romania.

O parte au fost găsite ieri, 11 decembrie, în jurul orei 20.00, când s-a prezentat în PTF Siret, jud. Suceava, pe sensul de intrare în ţară, un tânăr de 23 de ani, T. Pantelei, cu dublă cetățenie româno-ucraineană. El conducea un autoturism marca Fiat, înmatriculat în Bulgaria.

Existând suspiciuni că acesta transportă ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra maşinii.

Astfel, a fost descoperită ascunsă, într-un locaș special amenajat, prin dublarea podelei autoturismului, cantitatea de 3270 pachete de ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană.

Ţigările în valoare de aproximativ 4.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării, autoturismul folosit la transportul țigărilor a fost indisponibilizat iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei.

De asemenea, pe timpul unei misiuni de supraveghere și control la frontiera de stat, lucrători din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuți, jud. Suceava, au descoperit în apropierea frontierei de stat, un autoturism de teren abandonat, în care au fost descoperite mai multe colete cu țigări, de proveniență ucraineană.

S-a luat măsura conducerii autoturismului încărcat cu țigări la sediul poliției de frontieră, unde în urma inventarierii s-a constatat că este vorba de 21.900 pachete țigări, în valoare de 219.000 lei.

Totodată, autoturismul, marca Grand Cherokee, în valoare de 6.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul poliției de frontieră, până la finalizarea cercetărilor.

În continuare, se fac verificări în vederea depistării persoanelor implicate și documentării întregii activități infracționale.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA