AcasăActualitateSocialCONSILIUL JUDETEAN MARAMURES - Sute de colindatori au pasit in institutie cu...

CONSILIUL JUDETEAN MARAMURES – Sute de colindatori au pasit in institutie cu bucuria de a colinda

spot_img

DISTRIBUIȚI

În acest an, la Consiliul Judeţean Maramureş au fost mai mulţi colindători ca niciodată. Sute de copii – însoţiţi de dascălii lor – au păşit azi pragul Consiliului Judeţean Maramureş cu bucuria de a colinda şi de a face urările cuvenite sărbătorilor de iarnă.  Timp de patru ore – de la 10.00 la 14.00 – copii de grădiniţă, elevi şi liceeni au colindat, au cântat cântece de iarnă şi au dansat sub bradul împodobit de sărbătoare, în holul Consiliului Judeţean Maramureş.
Liceul „George Bariţiu” Baia Mare, Liceul de Artă, Grădiniţa 34, Şcoala „Nicolae Iorga”, Şcoala, „George Coşbuc”, Şcoala „I.L.Caragiale, Liceul Sanitar, copiii din Văleni, cei din Călineşti, Cerneşti. Botiza, Petrova, Băiţa de Sub Codru, Groşii Ţibleşului, Dumbrăviţa, Gârdani, dar şi cei de la Centrul de Plasament Vişeu şi grupul condus de Amalia Chiorean – au adus pentru câteva ore spiritul sărbătorilor la Consiliul Judeţean Maramureş. N-au lipsit cadourile, pentru că Moş Crăciun a avut sacul pregătit cu dulciuri pentru fiecare. Fiecare colindător a primit cadoul chiar din mâna lui Moş Crăciun. Copiii din Cerneşti au venit cu coşarca plină cu mere şi cozonaci, pentru că aşa se oferă colindătorilor de sărbători. Cei din Călineşti au oferit un spectacol de senzaţie: cu cântece şi dansuri populare, iar cei din Băiţa de Sub Codru au cântat superbe colinde arhaice.

Gazde au fost preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş – Zamfir Ciceu, vicepreşedintele Emil Marinescu şi consilierii personali ai preşedintelui. Toţi copiii veniţi din satele din judeţ au purtat costume tradiţionale specifice zonei, fapt care a dat o notă de autenticitate şi tradiţionalism acestui eveniment.

Biroul de presă

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA