AcasăActualitatePoliticCongresul Extraordinar al Noii Republici. Grigore Lese este membru-onorific

Congresul Extraordinar al Noii Republici. Grigore Lese este membru-onorific

spot_img

DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, 16 noiembrie, o delegaţie a Noii Republici Maramureş a participat la Congresul Extraordinar al partidului, care a avut loc la Bucureşti, în sala Cinema Pro.  Acest eveniment politic a fost un prilej de celebrare a afilierii la Alianţa Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (AECR), dar şi un restart pentru cel mai dinamic şi curat partid din România. Invitaţi de seamă la acest congres au fost reprezentanţi ai partidelor aliate din AECR: Domnul Geoffrey Van Orden din partea Partidului Conservator din Marea Britanie, Președintele fundației New Direction (The Foundation for European Reform) şi Member of the Order of the British Empire, Domnul Fernand Kartheiser, politician din Luxemburg de orientare conservatoare, președinte și deputat al Partidului Reformei Alternative și Democratice, Domnul Martin Dimitrov, co-președinte al Coaliției Albastru (parte a Blocului Reformiștilor) din Bulgaria şi Domnul Krassen Stanchev, profesor asociat la Universitatea din Sofia şi Fondator al IME, primul think-tank pro-piață independent din Bulgaria. Discursurile acestora au fost centrate pe valorile şi principiile pe care conservatorismul secolului XXI îşi construieşte acţiunea politică: familia tradiţională, o Europă a statelor independente şi un stat minimalist. În completarea acestor teme, au vorbit economişti de seamă din spaţiul public românesc;  Bogdan Glăvan şi Florin Cîţu, precum şi istoricul Petre Guran. Evenimentul s-a încheiat cu un discurs-recital al maramureşeanului Grigore Leşe, membru onorific al Noii Republici.

În cadrul Congresului au avut loc şi alegerile interne pentru desemnarea noii structuri de  conducere naţională a partidului. De asemenea, delegații filialelor din toată ţara  şi Diaspora au validat prin vot  documentele programatice: Statut, Codul de integritate şi Programul politic. În urma alegerilor, colegul nostru Balaj Marcu Ştefan a devenit membru în Comisia de Integritate şi Arbitraj  la nivel naţional.

Noua Republică este cel mai tânăr şi liber partid din politica românească, iar primirea acestuia în selectul grup al Alianţa Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni este o dovadă clară a recunoașterii unui proiect politic reformator. Prin îmbinarea înţelepciunii tradiţiei cu inteligenţa modernităţii, Noua Republică are convingerea că va reuşi să provoace declicul necesar în societatea şi politica românească, ieşirea din inerţie şi cinism, prin angajarea pe singura cale acceptabilă: cea a libertăţii responsabile.

Noua Republică Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA