CONFERINȚĂ DE PRESĂ CĂTĂLIN CHERECHEȘ – Primarul transmite băimărenilor prioritățile administrației locale pentru perioada următoare

27
3398

În cadrul unei conferințe de presă, Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare, a transmis cetățenilor, prin intermediul reprezentanților mass-media, câteva dintre prioritățile pe care le are Administrația Publică Locală pentru perioada imediat următoare. Vă redăm mai jos prioritățile enumerate de primar pe care le-a și postat pe contul său oficial de Facebook:

Reparații drumuri

În perioada iunie-iulie 2017 vor fi demarate lucrări de reparații în infrastructură. Am realizat în acest sens un program de lucrări, program gândit împreună cu constructorii dar și colegii mei din primărie. Odată cu întoarcerea mea în primărie am văzut multe lucruri care m-au deranjat din punct de vedere economic. Mai exact, costurile plătite pentru plombări, 200.000 de lei, a reprezentat și costurile suportate de Administrația Locală pentru asfaltarea integrală a bulevardului București.

Lucrările efectuate în perioada iunie – iulie vor fi realizate pe următoarele străzi ale municipiului Baia Mare:

  • strada 22 Decembrie: modernizare completă (bordurare, reabilitare carosabil și trotuare, asfaltare carosabil și trotuare)
  • parcare Piața Revoluției. Proiectul privind reabilitarea Pieței Revoluției a fost de două ori licitat în 2015 însă nici o ofertă nu a fost conformă. În toamnă, se va reveni asupra licitației dar până atunci parcarea va fi modernizată.
  • strada Culturii: lucrări de reabilitare, bordurare, carosabil, parcări, trotuare, accesul la blocuri și instituții, realizarea pistei de biciclete, amenajare zone verzi.
  • strada Gheorghe Șincai: înlocuirea pavajului pietonal din perimetrul cuprins între Piața Revoluției și Poliția Municipiului Baia Mare, reabilitarea parcului de lângă primărie
  • străzile Victor Babeș și Iuliu Maniu: lucrările începute la infrastructură în 2016 și oprite vor fi finalizate acum. În zonă, va fi amplasată inclusiv o statuie cu bustul lui Iuliu Maniu, fapt pentru care îi mulțumesc Asociației Sălăjenilor și domnului Ioan Marchiș.
  • străzile Sebeșului, Coltău, Nucului, Hija, Prunului, Hornului: lucrări de asfaltare integrală.
  • strada Hortensiei: reabilitare integrală a străzi, schimbare de borduri, sens giratoriu la intersecția cu strada Rozelor, asfaltare parcări, carosabil și trotuare.
  • finalizarea lucrărilor pe bulevardul București.
  • reamenajarea zonei Semilună și realizarea unei parcări cu 45 de locuri în acest perimetru.
  • strada Valea Borcutului: lucrări de lărgire a tronsonului rutier, asfaltare carosabil, trotuare precum și realizarea pistei de biciclete.
  • verificarea, înlocuirea precum și ridicarea la cotă a gurilor de canal.
  • mutarea stâlpilor din zona sensului giratoriu de la intersecția bulevardului București cu strada Mărgeanului.
  • strada Progresului: înlocuire borduri, asfaltare trotuare și carosabil în perimetrul dintre strada Școlii și bulevardul Unirii.
  • demararea licitației pentru lucrările de reparații dar și întreținere a drumurilor, procedură care urmează a fi finalizată în luna septembrie.
  • realizarea unui sens giratoriu atât la Metro cât și în zona Italsofa, lucrare care urmează să fie finalizată în termen de o lună și demarată în parteneriat cu CNADR.

Înființarea unei regii autonome de administrare a serviciilor publice

Majoritatea serviciilor publice (salubrizare stradală, deszăpezire, zone verzi, întreținere curentă drumuri, salubrizare menajeră, administrare clădiri publice, administrare cimitire, administrare parcări publice și de reședință, gospodărire comunală și chiar administrarea bazelor sportive) vor fi coordonate de către o nou înființată regie autonomă de administrare a domeniului public și privat a municipiului Baia Mare, o regie care se va realiza transformând Serviciul Public Ambient Urban. O astfel de regie, cu un management eficient și utilaje corespunzătoare ar duce la o reducere a costurilor cu 30% prin gestiunea în regie proprie a acestor activități.

Transparență în Administrația băimăreană

Începând de luni, 12 iunie, plățile efectuate vor fi făcute publice în cadrul unei secțiuni pe site-ul www.baiamare.ro. De asemenea, o ședință operative pe lună precum și ședințele de Consiliu Local dar și cele ale comisiilor de specialitate urmează să fie transmise live pe pagina de facebook a primarului municipiului Baia Mare dar și pe cea a Primăriei Baia Mare. Mai mult, prin hotărâre de Consiliu Local va fi înființată o televiziune a comunității băimărene, Baia Mare TV. Acest canal de comunicare va avea doar rol de informare pentru cetățeni, nu politic și va promova evenimentele culturale și sportive ale municipiului Baia Mare. Alături de această televiziune va fi înființat și un ziar/o revistă săptămânală.

Premierea elevilor care obțin note excepționale la Bacalaureat și Evaluarea Națională

Primii zece elevi care obțin note maximale la Bacalaureat dar și primii zece elevi care iau cele mai mari note la Evaluarea Națională vor fi premiați de către Administrația Locală cu suma de 2.000 de lei. Studiem și varianta acordării unor burse municipal pentru studii universitare.

Finanțarea cultelor

La acest domeniu, în buget mai este cuprinsă suma de 500.000 de lei. Îmi asum să propun Consiliului Local ca suma de 400.000 de lei să fie acordat Catedralei Episcopale Sfânta Treime din Baia Mare, cu condiția ca spațiile lăcașului de cult să găzduiască pe viitor și evenimentele culturale ale municipiului. Mai mult, voi propune și realizarea unui parteneriat pentru a face o grădiniță în spațiul atașat sediului SRI de pe bulevardul Republicii, spațiu care aparține Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului. Grădinița, un model pentru România va oferi grupe cu predare în limba engleză, germane, dar și acces facil și activități speciale copiilor care din nefericire au un handicap locomotor, psihic sau emoțional.

Sumele rămase, 100.000 de lei, vor fi distribuite în mod egal către Capela catolică din cimitirul Horea 1 dar și pentru Capela cimitirului din Ferneziu. Îmi asum această propunere pentru că vom finanța lucruri utile pentru băimăreni.

Modernizarea bazelor sportive (Ștrandul municipal, terenul de atletism și Sala Polivalentă „Lascăr Pană”)

Prioritatea numărul unu o reprezintă Ștrandul municipal. În urmă cu un an, am lăsat în primărie un proiect generos pentru realizarea unui Aquapark. Astăzi, acest proiect nu mai poate fi realizat deoarece în perioada cât am lipsit din primărie am ratat cumpărarea Morii, obiectiv care făcea parte din implementarea proiectului. Astfel, am regândit într-o manieră mai redusă acest proiect iar în vara acestui an vom demara construcția ștrandului. De asemenea, în cel mai scurt timp vom realiza un parteneriat cu Direcția Județeană de Tineret și Sport, un parteneriat prin care să modernizăm bazinul descoperit astfel încât acesta să devină funcțional în maxim două luni. În baza parteneriatului, municipiul Baia Mare ar oferi banii pentru reabilitare, iar DJTS ar pune la dispoziție bazinul.

Prioritatea numărul doi este terenul de atletism. Zona, frecventată atât de către sportive cât și de mulți băimăreni va fi reabilitată complet. În urmă acțiunilor de recuperare a unei părți de teren care aparține unui cetățean italian, în zonă se va demara o amplă acțiune de investiție astfel încât terenul de atletism să fie la standarde moderne.

Prioritatea numărul trei o reprezintă Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din Baia Mare, spațiul urmând a avea scaune noi, toalete, vestiare dar și o linie de restaurant și magazin.

ActualMM

Te-ar mai putea interesa

Loading...

27 COMENTARII

  1. Daca tot se reabiliteaza strada 22 Decembrie si parcarea de langa HR Rivulus,sa speram ca in sfarsit se rezolva problema accesului pe trotuarele din fata hotelului.Era o totala tiganie cum masinile patronului si a clientilor de la Rivulus erau parcate pe trotuare si baimareanul făcea slalom printre masini.Barbul,se aude? Sau nu-ti deranjezi prietenii din partid?

  2. Sa speram ca in primul rand au fost citite postarile voastre de catre C.C si nu in ultimul rand o sa si remedieze problemele puse si le va pune in practica pe cele propuse.Oricum interimarilor nici macar nu le-a pasat.Doar asa o sa revenim ca oras si o sa avem viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.