AcasăActualitateSocialConduceţi prudent în apropierea trecerilor pentru pietoni! Zece soferi au ramas pietoni

Conduceţi prudent în apropierea trecerilor pentru pietoni! Zece soferi au ramas pietoni

spot_img

DISTRIBUIȚI

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul neacordării de prioritate pietonilor, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au organizat ieri o acţiune. Ei au constatat 22 sancţiuni contravenţionale dintre care 10 la tematica acţiunii. Valoarea totală a sancţiunilor depăşeşte 4000 de lei. De asemenea, în cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au reţinut 10 permise de conducere.

Din cauza nerespectării prevederii legale privind acordarea de prioritate pietonilor, ieri dimineaţă, la ora 09.00, în municipiul Baia Mare a avut loc un eveniment rutier cu o victimă. Un tânăr în vârstă de 18 ani din municipiu a condus un autoturism dinspre strada Andrei Mureşanu spre strada Culturii. Ajuns la o trecere pentru pietoni de pe strada Gheorghe Şincai a surprins şi accidentat o băimăreancă în vârstă de 68 de ani care se afla angajată în traversarea  regulamentară a drumului. Victima a fost transportată la spital unde a rămas internată. Nici şoferul şi nici partea vătămată nu se aflau sub influenţa alcoolului.

Pentru a evita producerea de evenimente rutiere soldate cu vătămarea corporală a pietonilor, poliţiştii maramureşeni recomandă conducătorilor auto ca, în apropierea trecerilor pentru pietoni, să manifeste prudenţă şi să reducă viteza de deplasare astfel încât să poată opri în condiţii de siguranţă în situaţia în care observă pietoni angajaţi în traversarea drumului.

De asemenea, pietonii sunt sfătuiţi:

– să traverseze strada pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatoarelor “Trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora;

– să aştepte sosirea autobuzului, troleibuzului sau tramvaiului pe trotuar sau pe refugiile special amenajate;

– după coborârea din mijloacele de transport public să nu traverseze prin faţa sau prin spatele acestora ci după plecarea lor din staţie, prin locurile rezervate trecerii;

– înainte de a traversa prin locurile permise, să se asigure că în acel moment nu se apropie vehicule sau conducătorii acestora au sesizat intenţia lor şi au oprit pentru a le acorda prioritate de trecere;

– să nu pună conducătorii de autovehicule în situaţia de a frâna brusc pentru a le acorda prioritate;

– să fie precauţi când traversează noaptea sau în condiţii de vreme nefavorabilă (ceaţă, ploaie, ninsoare);

– să nu prelungească timpul de traversare sau să se oprească fără motiv pe trecerile pentru pietoni;

– să nu traverseze strecurându-se printre autovehiculele parcate în apropierea bordurii sau trotuarului.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA