AcasăNews AlertCLUJUST.RO - De ce a fost menținut în arest preventiv primarul din...

CLUJUST.RO – De ce a fost menținut în arest preventiv primarul din Baia Mare. Mai are o șansă la Curte

spot_img

DISTRIBUIȚI

Primarul suspendat din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost menținut în arest preventiv de către judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Maramureș, chiar dacă este trimis în judecată, pe motiv că ar putea influența bunul mers al procesului. Avocații primarului au arătat că nu există nicio probă că Cherecheș ar fi încercat, după declanșarea urmăririi penale, să altereze ancheta DNA-ului. Acuzatul, care a cerut arest la domiciliu sau control judiciar, mai are o șansă la Curtea de Apel Cluj, unde se va analiza contestația.
Potrivit motivării de la Tribunalul Maramureș, ”judecătorul de cameră preliminară apreciază că temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă și în prezent și se impune a i se menține în continuare starea de arest preventiv.
Astfel, din ansamblul probelor administrate până în prezent în cauză (o analiză a lor în detaliu în această fază a procesului penal nu este posibilă), văzând și faptul că inculpatul a fost trimis în judecată pentru presupusele fapte pentru care a fost arestat preventiv, judecătorul de cameră preliminară apreciază că, în speță, există suspiciunea rezonabilă că acesta, în calitate de primar al municipiului Baia Mare, în perioada martie 2015-aprilie 2016, a pretins și a primit de la denunțătorul Șpan Cristian (președinte la FCM Baia Mare) diferite sume de bani pentru a putea beneficia de susținerea financiară a clubului din partea consiliului local (circa 70.000 lei, cesionarea pe numele unei terțe persoane a SC Centrul Regional Media SRL care se presupune că avea licențe de radio, televiziune și site-ul eMaramureș + suma de 400.000 lei din care se prezumă că a primit sumele de 30.000 lei și 5.000 euro). Sunt astfel îndeplinite cerințele prev. de art. 223 alin 1 Cod procedură penală.
Se presupune că inculpatul a comis infracțiuni de corupție și lăsarea sa în libertate prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică – pericol ce rezultă din natura, gravitatea prezumatelor fapte (dată de modalitatea în care se prezumă că le-a comis – pretinderea și primirea pentru sine a unor sume de bani, folosindu-se de calitatea sa de primar al municipiului Baia Mare în legătură cu îndeplinirea unor atribuții de serviciu, de caracterul lor repetat, de valoarea sumelor sau a foloaselor pretinse sau care se prezumă că nu fost primite) chiar dacă nu are antecedente penale. Sunt întrunite, în consecință, și cerințele prevăzute de art. 223 alin.2 Cod procedură penală”.

Judecătorul de la Tribunalul Maramureș folosește același paragraf întâlnit în zeci, poate chiar sute de motivări de menținere a arestului preventiv: ”De asemenea, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului se justifică și pentru că date fiind presupusele fapte de corupție pentru care a fost arestat preventiv, lăsarea sa în libertate ar genera în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate, credința că în asemenea situații justiția nu acționează suficient de ferm, putându-se încuraja comiterea unor fapte similare și de către alte persoane având funcții similare chiar dacă inculpatul a susținut că nu prezintă pericol pentru ordinea publică”.

Presupuse amenințări, neprobate

Judecătorul de cameră preliminară ”mai reține și faptul că deși inculpatul nu a fost arestat preventiv și în temeiul art. 223 alin.1 lit.b, c C.pr.pen., nu se pot ignora presupusele amenințări aduse denunțătorului Șpan Cristian sau mesajele pe care se prezumă că acesta le-a trimis martorei S. A. la data la care s-a organizat flagrantul, astfel că există în continuare temerea că lăsat fiind în libertate (fie sub control judiciar sau arest la domiciliu), inculpatul ar putea influența buna desfășurare a procesului penal (pe denunțător sau pe martori)”.

Anterior, chiar judecătorul de la Tribunalul Cluj care l-a arestat pe Cherecheș a precizat că nu a fost probat faptul că Cherecheș ar fi făcut presiuni pe Șpan: ”nu vom reţine ca temei de arestare şi dispoziţiile art.223 alin.1 lit.c C.pr.pen., după cum a solicitat procurorul cu ocazia dezbaterii propunerii de arestare preventivă întrucât din probele administrate până în prezent nu rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi exercitat presiuni asupra denunţătorului, după momentul la care i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile de către organele de urmărire penală, pentru a-l determina să adopte o anumită conduită în cadrul prezentului proces penal”, se arată în motivarea arestării din 27 aprilie.

Cherecheș a explicat la ce s-a referit când i-a spus lui Șpan că ”cea mai ieftină soluție este moartea”: ”La pagina 25 din propunere, în care e arată că aș fi afirmat că nu ai ceva de întuneric… neintelegibil.. în birturi nu te mai bani… nu am principii din astea.. neinteligibil… eu un singur principiu am, cea mai ieftină soluție este moartea. Arăt că în primul rând discutam despre persoana care se numește Brăgaru, care deține în urma intrării în insolvență, prin numirea lichidatorului judiciar, funcția de administrator special. D-l Șpan a solicitat o recomandare cum să procedeze în sensul în care să facă un plan de reorganizare a EMaramureș sau să declare falimentul. În acest sens și doar în acest sens, întotdeauna, cea mai ieftină soluție e moartea, referindu-mă, de fapt, la falimentul societății și, în final, dizolvarea”.

Unul dintre avocații lui Cherecheș, Tiberiu Ban, a arătat judecătorului de drepturi și libertăți că parchetul ”nu face referire la niciun mijloc de probă în sensul că după declanșarea fazei de urmărire penală inculpatul ar fi încercat să altereze ancheta DNA-ului.”

”După finalizarea activității de urmărire penală concretizată prin rechizitoriu, s-a arătat că inculpatul ar putea perturba buna desfășurare a procesului penal. Instanța are la dosar toată probațiunea administrată în faza de urmărire penală și poate aprecia dacă există indicii. Probatoriul administrat a reușit să înlăture acea acuzație. O parte din cererile formulate în probațiune au fost înlăturate și nu ni s-a permis să facem plângere la procurorul ierarhic superior pentru a se face dovada temeiniciei probei. Martorii audiați după luarea măsurii preventive au fost în măsură să ofere o nouă dimensiune cauzei în ce privește confirmarea apărării. Suntem în prezența unui împrumut pe care inculpatul l-a dat lui Șpan Cristian, iar în rechizitoriu există referire la probatoriu care confirmă restituirea acestei sume de bani”, a precizat avocatul.

De asemenea, din 6 mai, Cherecheș este suspendat din funcție prin ordin al prefectului, astfel că, spun avocații, acesta este în imposibilitatea obiectivă ”de a mai avea o relație de suprapunere cu martorii”

SMS-urile cu bucluc

De asemenea, Cherecheș a explicat anterior ce a fost cu acele mesaje de tip SMS din ziua flagrantului: ”Având în vedere că imediat după apariția DNA la Primărie, fără să se fi luat vreo măsură preventivă împotriva mea, deja presa era pe holurile Primăriei și s-a scris că aș fi reținut și arestat pentru 29 de zile, lucru care m-a determinat să îi trimit doamnei S. comunicarea mea, din perspectivă politică, câteva explicații cu privire la situația în care mă aflu. Prin acest sms-uri nu am vrut să influențez opinia publică, în special martorii, și alte calități prezente și viitoare. Și i-am zis ce să introducă pe pagina mea de facebook, recunosc conținutul acestor mesaje. La fel, i-am zis că și ea apare că ar fi primit șpagă 10.000 lei, ea răspunzându-mi: seros, să mă caute cei de la DNA să le zic cine e gunoiul acesta ordinar. Având în vedere că nu aveam nicio interdicție impusă de instanță și procuror, consider că dreptul la liberă exprimare e garantat prin Constituție și nu de către DNA”.

Citeşte integral pe clujust.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA