AcasăActualitate112CLIPE DE COŞMAR - Adolescentă de 14 ani, terorizată de un grup...

CLIPE DE COŞMAR – Adolescentă de 14 ani, terorizată de un grup de fete. Au bătut-o și i-au cerut taxă de protecție

spot_img

DISTRIBUIȚI

CLIPE DE COŞMAR O minoră de 14 ani, din Turda, a avut parte de momente de coșmar, vinerea trecută, ea fiind agresată fizic și verbal de un grup de fete.

Victima povestește că a ieșit prin cartier alături de câțiva colegi, apoi, în zona parcului Micro II, din Turda, a fost acostată de un grup de fete, acestea cerându-i ”Un leu sau o țigară.

„Joi, am ieşit afară cu mai mulţi colegi şi când m-am întors spre casă, în parcul din Micro II, au venit la mine patru fete şi mi-au cerut un leu sau o ţigară. Le-am spus că nu fumez şi bani nu am la mine.

Atunci una dintre ele s-a apropiat de mine şi mi-a zis: „Pe căutate şi pe luate”. Cu ea – se numeşte Andrada – am fost prietenă dar pe celelalte nu le cunosc.

Le-am dat un leu însă când mi-am deschis portofelul au văzut că am şi o bancnotă de zece şi mi-au cerut-o pe aceea.

Atunci eu le-am lăsat baltă şi am pornit spre casă, însă le-am tot auzit cum ţipau în spatele meu, după mine”, a declarat minora de 14 ani, pentru Gazetadecluj.ro.

Ajunsă acasă, fata a primit şase telefoane, de la persoane diferite, însă la care, presimţind cam despre ce ar fi vorba, nu a răspuns.

Adolescenta nu le-a spus părinților nimic, crezând că situația a fost rezolvată.

A doua zi, aceasta a ieșit din nou prin cartier însă apoi a primit un telefon din partea unei cunoștințe, care i-a cerut să se întâlnească, sub pretextul unei întâmplări grave.

Victima a mers la întâlnirea cu presupusa prietenă, însă acolo și-au făcut apariție și mai multe fete, cu vâste cuprinse între 16 și 18 ani.

Acestea au imobilizat-o pe minora de 14 ani, apoi au început să o lovească cu pumnii și picioarele.

Fata a fost salvata grație unui bărbat care trecea prin zonă.

Tatăl adolescentei susține că grupul de fete ar fi încercat să o intimideze pe fiica sa și să stoarcă bani de pe urma ei.

Părinții au depus o plângere penală la Poliție împotriva agresoarelor.

„La data de 24 iunie a.c., la Poliţia municipiului Turda s-a prezentat un bărbat împreună cu fiica sa, în vârstă de 14 ani, din Turda, pentru a depune o plângere împotriva a două tinere care ar fi agresat-o pe minoră.

Între cele trei tinere ar fi avut loc neînţelegeri legate de remiterea unor sume de bani. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a stării de fapt şi luarea măsurilor legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al I.P.J. Cluj.

Info

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA