AcasăActualitatePoliticCine a propus până la urmă reducerea taxelor pentru autorizaţii? Cherecheş sau...

Cine a propus până la urmă reducerea taxelor pentru autorizaţii? Cherecheş sau consilierii liberali din CL Baia Mare?

spot_img

DISTRIBUIȚI

Conducerea PNL Baia Mare a anunţat că aleşii locali liberali din cadrul Consiliului Local Baia Mare „au propus vineri, 24 ianuarie, în cadrul şedinţei comisiei economice, reducerea taxelor pentru eliberarea/vizarea anuală a autorizaţiei privind desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică, respectiv pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate pentru anul 2014”. Numai că ceva similar  a propus şi primarul Cătălin Cherecheş, anunţul  fiind postat chiar ieri pe siteul Primăriei Baia Mare.

„Această iniţiativă legislativă locală, care a fost depusă şi înscrisă astăzi, 27 ianuarie,  la sediul Consiliului Local al municipiului Baia Mare, este considerată ca fiind necesară, având în vedere dificultăţile cu care se confruntă zi de zi contribuabilii băimăreni, precum şi efectele pe care le generează criza economică în ceea ce priveşte mijloacele de administrare a afacerilor.

De asemenea, se apreciază că o astfel de creştere a taxelor este în măsură să afecteze grav mediul de afaceri local, reducând gradul de conformare al contribuabililor în ceea ce priveşte achitarea impozitelor şi taxelor locale, descurajând deopotrivă şi investiţiile necesare susţinerii afacerilor în derulare sau a celor care sunt în curs de iniţiere.

Astfel, apreciem că taxele propuse sunt în măsură să asigure atât creşterea gradului de conformare a contribuabililor băimăreni în ceea ce priveşte plata taxelor datorate bugetului local, cât şi o corectă declarare a materiei impozabile.

Consilierii locali băimăreni, membri ai Partidului Naţional Liberal, mai susţin prin amendamentele aduse în cadrul comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Baia Mare şi reducerea taxelor percepute pentru eliberarea autorizaţiilor de liber acces, pentru autovehiculele destinate transportului de mărfuri şi a utilajelor.

Aceste iniţiative care vin în sprijinul comunităţii băimărene sperăm că vor fi discutate la sfârşitul acestei luni, în cadrul şedinţei Consiliului Local al Municipiului Baia Mare”, au arătat oficialii PNL Baia Mare.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA