AcasăEvenimentSportCIFRE CARE NU MINT – Trei sferturi din jucătoarele naționalei provin din...

CIFRE CARE NU MINT – Trei sferturi din jucătoarele naționalei provin din handbalul băimărean!

spot_img

DISTRIBUIȚI

A rămas mai puțin de o lună până la debutul naţionalei feminine de senioare la cea mai importantă competiție din acest an, Campionatul Mondial de Handbal care se va desfășura în Danemarca în perioada 5-20 decembrie. Importanța mondialelor este deosebită în acest an, având în vedere că sunt criteriu de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio 2016. După cum se cunoaște, sorții i-au hărăzit României o grupă (D) cum nu cred să fi avut vreodată: Norvegia, Rusia, Spania, Kazakhstan şi Puerto Rico, în care primele trei echipe sunt multiple campioane mondiale, olimpice sau europene.

Cei doi antrenori ai naționalei noastre, suedezul Tomas Ryde și băimăreanul Costică Buceschi, au întocmit o listă, provizorie, trimisă la Federația Internațională de Handbal, pe care figurează 28 de jucătoare, dintre care 25 evoluează în campionatul intern și trei, Neagu, Buceschi și Pintea, la echipe din Europa. Urmează ca până la ora startului tehnicienii să se hotărască asupra lotului care va face deplasarea în Danemarca.

Iată care sunt cele 28 de jucătoare de pe lista antrenorilor:

Portari: Dedu, Ungureanu, Munteanu, Petrescu

Extreme stânga: Hotea, Ardean, Tănăsie

Extreme dreapta: Chiper, Udriştoiu, Nechita

Pivoţi: Ostase, Manea, Pintea, Chintoan

Interi stânga: Tiron, Perianu, Preda, Szucs, Neagu, Buceschi, Puiu

Centri: Zamfirescu, Marin, Oltean, Brădeanu

Interi dreapta: Geiger, Vizitiu, Tudor

Numărăm, facem socoteala și constatăm cu bucurie că 18 jucătoare din cele 28 au legătură cu handbalul băimărean! Este o premieră pentru Baia Mare, niciodată nu s-a mai întâmplat așa ceva în vreo disciplină sportivă. Sunt 12 jucătoare care evoluează în prezent la HCM Baia Mare: Ionica Munteanu, Paula Ungureanu, Melinda Geiger, Luciana Marin, Adriana Nechita, Laura Oltean, Gabriela Perianu, Gabriela Preda, Gabriella Szucs, Ana Maria Tănăsie, Patricia Vizitiu, Valentina Ardean Elisei.

Altele sunt din Baia Mare, sau formate la centrele de junioare de aici, dar acum joacă la alte echipe, unele sub formă de împrumut, altele transferate: Camelia Hotea, Eliza Buceschi, Diana Puiu și Aneta Pârvuț Udriștoiu. Alte două, Mădălina Zamfirescu și Bianca Tiron, au fost transferate anul trecut la HCM, dar în prezent sunt împrumutate la Dunărea Brăila.

Dacă îl punem la socoteală și pe antrenorul Costică Buceschi, putem afirma fără putință de a fi contraziși, că Baia Mare este la ora actuală cel mai important centru din handbalul feminin românesc. Celelalte centre din țară sunt nevoite să recunoască supremația handbalului băimărean, contribuția lor numerică fiind foarte palidă: CSM București are două jucătoare (Aurelia Brădean și Oana Manea), Corona Brașov la fel (Denisa Dedu și Laura Chiper),  în vreme ce U Cluj, SCM Craiova, CSM Ploiești și Unirea Slobozia au câte o singură  reprezentantă.

E o situație care face cinste sportului maramureșean, o încununare a eforturilor deosebite făcute de către toți cei implicați în acest sector: jucătoare, antrenori, părinți, cluburi, sponsori, autorități locale și mulți alții.

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA