Acasăoameni noiCERCETĂRI - Percheziții la o grupare care fura bunuri transportate în TIR-uri

CERCETĂRI – Percheziții la o grupare care fura bunuri transportate în TIR-uri

spot_img

DISTRIBUIȚI

Polițiștii din Ilfov și cei ai IGPR efectuează luni 10 percheziții în București și județele Ilfov, Ialomița, Argeș și Prahova și pun în executare mandate de aducere emise pe numele unor persoane bănuite de mai multe furturi din autovehicule și tâlhării.

„În fapt, cei în cauză, 10 bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 42 de ani, ar fi comis mai multe furturi de bunuri transportate în autotrenuri, în timpul deplasării, pe rutele de transport rutier, prin ruperea sigiliilor și tăierea prelatei vehiculului, precum și furturi din autoturisme, prin metoda înțepării anvelopei”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) remis AGERPRES.

În cazul furturilor din autotrenuri, cei în cauză sunt bănuiți că ar fi încadrat, în trafic, cu propriile autoturisme, autovehiculul vizat, iar în mers una dintre persoane ar fi urcat de pe capota autoturismului în autotren și ar fi sustras bunuri.

În ceea ce privește furturile din autoturisme, aceștia ar fi înțepat anvelopele mașinilor, profitând de încetinirea acestora, în trafic, iar când șoferul oprea pentru remedierea avariei ar fi sustras genți și alte bunuri de valoare aflate la vedere.

În anumite cazuri, pentru a-și asigura scăparea și păstrarea bunurilor sustrase, ar fi folosit acte de violență asupra victimelor.

Polițiștii din Ilfov și cei ai Direcției de Operațiuni Speciale — IGPR efectuează perchezițiile sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.

Din investigații, a reieșit că faptele ar fi fost săvârșite în special în județul Ilfov, pe Drumul Național Centura Bucureștiului, dar și în județele Argeș și Ialomița.

„Cei în cauză vor fi conduși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov pentru audieri, urmând ca în funcție de probatoriul administrat, să fie prezentați magistraților, cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup organizat în vederea comiterii de infracțiuni, furt calificat, tâlhărie calificată și dare de mită”, se arată în comunicat.

Agerpres

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA