AcasăActualitateSocialCE-ŞI DORESC - FONT MM invită tinerii la dialog

CE-ŞI DORESC – FONT MM invită tinerii la dialog

spot_img

DISTRIBUIȚI

CE-ŞI DORESC.Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Maramureș (FONT MM) derulează, în perioada septembrie-noiembrie 2016, o campanie de cercetare pentru a identifica nevoile, aşteptările şi aspiraţiile tinerilor din judeţul Maramureş.

În cadrul campaniei se va aplica un chestionar la care sunt invitaţi să răspundă maramureşenii cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani.

Cercetarea cuprinde două etape, etapa online, în cadrul căreia tinerii pot completa chestionarul direct de pe site-ul FONTMM (http://www.fontmm.org) şi o etapă de teren, în cadrul căreia voluntarii Federaţiei se vor deplasa în localităţi din judeţ pentru aplicarea chestionarului.

DE BUN AUGUR – FONT Maramureş – membru al Consiliului Tineretului din România

Cercetarea se derulează în cadrul proiectului „Identificarea nevoilor tinerilor maramureşeni”, implementat cu sprijinul Consiliului Judeţean Maramureş.

Referitor la proiectul iniţiat de FONT MM, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Gabriel Zetea a precizat că instituţia pe care o reprezintă va fi un partener corect și deschis oricăror inițiative care au ca scop implicarea tinerilor în viața comunității maramureșene.

REVOLTĂ A TINERILOR – Scrisoare adresată autorităţilor din România

„Parteneriatul pe care Consiliul Județean Maramureș l-a încheiat cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret Maramureș are ca scop dezvoltarea gradului de cunoaștere a nevoilor pe care le au tinerii maramureșeni, diversificarea acțiunilor de tineret și implicarea acestora tot mai activ în viața comunității. Tinerii vor fi sprijiniți și încurajați să se implice în viața publică și, totodată, să își asume responsabilități individuale sau de grup, deoarece ei reprezintă viitorul comunității noastre”, a spus preşedintele CJ Maramureş.

Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret Maramureș a fost înfiinţată cu scopul de a reprezenta interesele organizațiilor neguvernamentale de și pentru tineret din Maramureș în relația cu alte structuri neguvernamentale, mediul privat, instituțiile statului, comunitate și beneficiari.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA