AcasăLifestyleSănatateCE MÂNCĂM? - Află ce indică etichetele produselor alimentare

CE MÂNCĂM? – Află ce indică etichetele produselor alimentare

spot_img

DISTRIBUIȚI

CE MÂNCĂM? Carne separată mecanic, grăsimi vegetale, soia, monoglutamat de sodiu, amidon, caragenan sau cosenilă. Este, pe scurt, lista ingredientelor care pot fi găsite în majoritatea mezelurilor şi din care, să fim serioşi, nu înţelegem mare lucru.

CE MÂNCĂM? Puţini ştiu însă că celebrul parizer sau crenvurştii, de exemplu, au la bază reţete originale…foarte simple.

„Crenvurştii, parizerul, lucruri hulite pe piaţă, la origine erau lucruri scumpe şi de foarte bună calitate. La ora actuală, când spui parizer, toată lumea înţelege resturile. Ei nu, la origine, era carne de vită cu grăsime de porc şi carne de vită de calitatea întâi. Aşa a inventat-o ăla care a inventat-o”, spune Sorin Minea, producător de mezeluri.

Fie că vorbim despre salam, cârnaţi sau parizer, începând cu anul 1990 reţetele originale au fost adaptate, iar fiecare producător a adăugat sau a scos ce a ştiut mai bine.

„Era mai uşor să dai denumirea consacrată pe piaţă, care vindea, decât să inventez eu denumire nouă”, explică Sorin Minea.

Încet, încet, în loc de carne, grăsime şi condimente au apărut o mulţime de ingrediente care să facă afacerile…tot mai profitabile.
„În clipa în care totul a devenit comercial, atunci oamenii s-au gândit: un produs de carne poţi să pui orice în el, dacă e mai ieftin decât carnea. Şi atunci ce poţi să pui? Amidon! Nu-i de ajuns. Soia! Nu-i de ajuns. S-Caragenan, caragenanul e o chestie care ţine apa, apa e mai ieftină ca orice! Proteină animală, sună bine, dar nu e carne. MDM – carne dezosată mecanic, sună şi asta…a carne, dar nu e carne!”, atrage atenția Sorin Minea.
„Mâncăm ceea ce industria alimentara, bazată pe profit, produce în disperare”, confirmă acad. prof. dr. Constantin Ionescu-Târgovişte, directorul Institutului de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „Nicolae Paulescu”.

Pentru a păstra însă aroma originală, au apărut şi întăritorii de gust. Cel mai cunoscut: monoglutamatul de sodiu sau sarea chinezească.

citeşte şi REABILITARE TERMICĂ – 8 blocuri de locuințe din Baia Mare vor fi anvelopate termic din fonduri europene

„Atunci când am o carne de proastă calitate sau un procent scăzut de carne, producătorul foloseşte monoglutamatul de sodiu”, atenționează conf. univ. dr. Costel Stanciu, președintele Asociației pentru Protecția Consumatorilor din România.

„Consumatorul mănâncă la ora actuală un produs cu o denumire originală, cu un aspect al produsului original, dar cu un conţinut care seamănă doar un pic cu produsul original”, conchide Sorin Minea.

continuarea AICi

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA