CE GREU A FOST! – Simona Halep s-a calificat în turul trei la Miami după un meci dificil

0
126

CE GREU A FOST! Jucătoarea română de tenis Simona Halep, a treia favorită, s-a calificat, vineri, în runda a treia a turneului WTA de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 6.993.450 dolari, după ce a dispus în trei seturi, cu 6-4, 2-6, 6-3, de japoneza Naomi Osaka.

Halep a obținut victoria după o oră și 53 de minute de joc efectiv, într-un meci întrerupt de două ori de ploaie. Românca (25 ani), numărul cinci în ierarhia mondială, și Osaka (19 ani, 49 WTA) au mers cap la cap în primul set, cu serviciul, până la 4-4, când Halep a reușit un break, decisiv pentru soarta actului inaugural, adjudecat cu 6-4.

Osaka a început cu dreptul setul al doilea, câștigându-și serviciul, după care meciul a fost întrerupt circa zece minute din cauza ploii. La reluare, Halep a fost de nerecunoscut, fiind nervoasă și ieșită din ritm, iar greșelile au venit una după alta. Scorul a ajuns la 4-0 pentru Osaka, apoi Simona a avut o răbufnire de orgoliu, concretizată în două ghemuri consecutive, dar nipona a dus scorul la 5-2, câștigând setul cu 6-2, pe serviciul Simonei, în ciuda faptului că aceasta avusese o consultare cu antrenorul Darren Cahill.

Moment de furie al Simonei Halep în meciul din turul secund de la Miami, în faţa japonezei Naomi Osaka. Sportiva noastră a lovit atât de tare cu racheta în teren încât era să fie lovită, din ricoşeu.

Simona Halep nu a mai fost în ultimul an la nivelul cu care ne obişnuise, şi accidentările contribuind la performanţele slabe obţinute. Presiunea este mare pe campioana noastră, care nu doar că se vede în pericol să coboare vertiginos în clasament, dar e şi extrem de fragilă psihic.

Nemulţumită că jocul nu îi merge, Simona a dat o nouă mostră a frustrărilor acumulate, în partida din turul secund de la Miami. După un prim set convingător, constănţeanca l-a pierdut pe al doilea, dar începuse perfect manşa decisivă, obţinând break-ul. La 3-2 în cel de-al treilea set, Simona a comis o dublă greşeală, nipona reuşind re-break-ul.

58d555f895f9cfc0e7a3adad (1)

Imediat, Halep a izbit cu racheta de suprafaţa de joc, nervoasă pe faptul că nu a ştiut să gestioneze un game pe care îl avusese la îndemână (condusese cu 30-0). Atât de tare a lovit Simona cu racheta, încât, din ricoşeu, aceasta a fost la un pas să o lovească în figură.

Simona Halep a reușit să se calmeze și, deși a pierdut la zero ghemul inaugural al setului decisiv, a reușit să egaleze, iar apoi să preia conducerea după un break venit la a patra șansă a româncei în ghem. Halep s-a desprins la 3-1, dar nu a reușit să își păstreze avantajul, iar Osaka a egalat, 3-3, grație unei duble greșeli a româncei în momentul decisiv. Halep a reușit să treacă din nou la cârmă, cu un break la zero, însă jocul a fost întrerupt de ploaie. După trei sferturi de oră, la reluarea jocului, scenariul de la prima întrerupere nu s-a mai repetat, iar Halep s-a desprins la 5-3. Constănțeanca a încheiat conturile la a doua minge de meci pe care a avut-o, cu 6-3.

Halep a reușit 3 ași, față de 6 ai adversarei, a făcut 3 duble greșeli, față de 2 ale adversarei, 32 de erori neforțate, față de 34 ale niponei, având 21 de mingi direct câștigătoare, spre deosebire de 18 ale adversarei.

Simona Halep a mai învins-o pe Osaka anul trecut, în turul al treilea la Roland Garros, cu 4-6, 6-2, 6-3.

Simona și-a asigurat un cec de 41.350 dolari și 65 de puncte WTA, urmând să joace în faza următoare cu câștigătoarea dintre Ekaterina Makarova (Rusia/N. 32) și Anett Kontaveit (Estonia).

Vineri sunt programate să joace în turul al doilea și celelalte trei românce din turul al doilea la Miami Open, Irina Begu, cap de serie numărul 28, cu Lara Arruabarrena (Spania), Patricia Țig, contra franțuzoaicei Kristina Mladenovic (cap de serie numărul 22), și Sorana Cîrstea, împotriva letonei Anastasija Sevastova, cap de serie numărul 19, meci întrerupt, joi, la scorul de 6-6 (6-4) pentru româncă, în tie-break.

 

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.