AcasăActualitate112ACTUALIZARE/ CAZ HALUCINANT ÎN VIȘEU - Și-a bătut soția și soacra până...

ACTUALIZARE/ CAZ HALUCINANT ÎN VIȘEU – Și-a bătut soția și soacra până le-a băgat în spital, după ce le-a pătruns în casă la miezul nopții

spot_img

DISTRIBUIȚI

CAZ HALUCINANT ÎN VIȘEU Un nou caz de violență în județul Maramureș. O femeie își acuză soțul că i-a oferit o bătaie soră cu moartea, dar că, cu toate acestea, bărbatul se plimbă liber pe străzi.

întreaga scenă s-a petrecut în orașul maramureșean Vișeu de Sus. Femeia a publicat pe rețeaua de socializare Facebook imaginile cu rănile provocate de soț. Maramureșeanca susține că a depus o plângere în acest sens iar singurul efect a fost că soțul ei a fost ținut timp de câteva zile la Spitalul de Psihiatrie din Sighetu Marmație, cel mai probabil pentru examinarea psihiatrică a bărbatului, după care a fost eliberat.

Maramureșeanca susține că bătaia ar fi venit după ce se pare că a aflat de faptul că soțul ei avea o amantă.

Am să vă răspund la toți. Am depus plângere, o fost poliția la fața locului, procuratura, criminalistica și l-o trimis la Sighet la nebuni. L-o ținut 5 zile și ia dat drumul. Dosarul este la procuratură, dar stă pe loc. Criminalul este în libertate și dreptate nu se face. Vă rog, un avocat bun să-mi zică cineva, vreau să se facă dreptate cu totul că el este tatăl copiilor mei, dar și el o vrut să omoare pe mama copiilor lui, nu o ținut cont de asta. Vreau dreptate„, a scris femeia.

Femeia ar avea doi copii cu bărbatul și o căsnicie destul de lungă. Momentan nu se știe dacă bărbatul este la prima abatere de acest gen.

 

ACTUALIZARE:

 

Polițiștii au emis un punct de vedere oficial pentru ActualMM.ro, cu privire la cele întâmplate. Potrivit polițiștilor, se pare că femeia era în proces de divorț cu bărbatul când s-a întâmplat incidentul, la sfârșitul lunii Iunie. Maramureșeanca se afla la locuința mamei sale, din Vișeu de Sus, când bărbatul a pătruns în casă fără voia acesteia și a distrus mai multe bunuri din casă, apoi le-a agresat pe ambele femei.

Totul s-a întâmplat la miezul nopții, în jurul orei 00:30. Femeia a sunat la 112 speriată pentru viața ei. Un echipaj de Poliție de la secția Vișeu de Sus a ajuns imediat la fața locului, reușind în cele din urmă să îl liniștească pe atacator.

Atât fosta soție a bărbatului cât și mama acesteia au fost transportate la spitalul din Vișeu de Sus pentru a le fi acordate îngrijiri medicale, rănile provocate de către atacatorul dezlănțuit fiind destul de serioase.

Bărbatul s-a ales cu un dosar penal pentru nu mai puțin de trei infracțiuni și cu un ordin de protecție provizoriu emis de către polițiștii maramureșeni.

În urma unei sesizări prin SNUAU 112, înregistrată la data de 27 iunie a.c., la ora 00.30, potrivit căreia două femei din Vișeu de Sus au fost lovite, polițiștii din oraș au intervenit de urgență stabilind următoarele:

O femeie de 38 de ani și mama acesteia, în vârstă de 62 de ani, au fost agresate de soțul femeii de 38 de ani, cu care era în proces de divorț. Totodată polițiștii au stabilit că agresorul, de 44 de ani, a pătruns în locuința în care se aflau cele două femei fără acordul proprietarei, după ce a forțat ușa de acces în imobil. La fața locului s-a prezentat și un echipaj medical care le-a preluat pe cele două victime și le-a transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Întrucât s-a constatat existența unor riscuri iminente, polițiștii au emis în cursul aceleiași nopți un ordin de protecție provizoriu, validat de instanță, care a emis ulterior un ordin de protecție pe o perioadă de 6 luni.

Totodată, la aceeași dată polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și violare de domiciliu. La data de 16 iulie a.c., cercetările au fost finalizate, iar dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus cu propunere de sesizare a instanței și trimitere în judecată„, a declarat pentru ActualMM.ro Florina Meteș, purtătoarea de cuvânt a IPJ Maramureș.

 

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA