AcasăActualitate112CĂUTAT INTERNAȚIONAL - Un român care jefuia bătrâni în Finlanda a fost...

CĂUTAT INTERNAȚIONAL – Un român care jefuia bătrâni în Finlanda a fost prins în Sibiu

spot_img

DISTRIBUIȚI

CĂUTAT INTERNAȚIONAL Un bărbat de 26 de ani, din judeţul Sibiu, a fost reţinut şi ulterior arestat, după ce pe numele său a fost emis un mandat internaţional de arestare pentru că ar fi tâlhărit persoane vârstnice în Finlanda, a transmis un corespondent MEDIAFAX.

Tânărul, alături de alte persoane, au dat loviturile în doar două zile, victime fiind două persoane de 80 de ani şi alta de 77 de ani.

„În data de 3 noiembrie 2016 autorităţile judiciare din Finlanda au emis pe numele bărbatului de 26 de ani, din Şeica Mare, un mandat european de arestare. Din cuprinsul mandatului reiese că bărbatul, în data de 18 decembrie 2015, împreună cu alte persoane, ar fi pătruns prin efracţie într-un apartament privat în care locuia o persoană vârstnică (80 de ani), de unde, prin folosirea violenţei, ar fi încercat să sustragă bunuri mobile. În aceeaşi zi, 18 decembrie 2015 şi alături de aceleaşi persoane, ar fi pătruns pe uşa descuiată a unei locuinţe, ar fi imobilizat victima (în vârstă de 80 de ani) şi ar fi furat bunuri mobile (lănţişor şi cercei din aur şi un ceas).

În data de 19 decembrie 2015, ar fi pătruns prin efracţie în locuinţa unei persoane de 77 de ani şi, după ce au imobilizat-o, ar fi sustras 70 de euro, două brăţări din aur, autoturismul din garaj, precum şi talonul auto”, se arată în comunicatul de presă transmis luni corespondentului MEDIAFAX de reprezentanţii Poliţiei Sibiu.

Potrivit sursei citate, faptele de care este acuzat bărbatul sunt incriminate ca infracţiuni de tâlhărie agravantă de legea penală finlandeză.

 

Sursă info.

Sursă foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA