CAMPANII IPJ Maramures – „Voteaza legal” si „Nu-ti lasa masina la indemana hotilor!”, in plina desfasurare

0
99

Azi, 20 iulie, poliţişti din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi Serviciului de  poliţie rutieră, în parteneriat cu ATOP, au efectuat o acţiune preventivă în cadrul a două campanii naţionale de informare a cetăţenilor. Acţiunea a avut loc la sediul CASPEV, din Baia Mare, cu ocazia examinării persoanelor pentru redobândirea permisului de conducere auto.

Votează Legal la referendum!

Ne aflăm în perioada premergătoare derulării referendumului de la 29 iulie, astfel încât poliţiştii au explicat celor prezenţi faptul că, votul multiplu sau turismul electoral constituie infracţiuni şi sunt pedepsite cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. 

„NU-ŢI LĂSA MAŞINA LA ÎNDEMÂNA HOŢILOR!” a fost cel de-al doilea mesaj preventiv al oamenilor legii

Explicaţiile poliţiştilor au fost însoţite de pliante împărţite persoanelor şi care au fost tipărite prin sprijinul societăţii de asigurării Groupama S.A. De asemenea, participanţii la activitate au primit odorizante auto, cu mesajele campaniei şi recomandările aferente, care au fost confecţionate pe plan local, cu implicarea Consiliului Judeţean Maramureş şi a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică.

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.