AcasăActualitateSocialCAMPANIE UMANITARĂ - ”Jandarmii vor ca Mihăiţă să joace fotbal ! Alătură-te...

CAMPANIE UMANITARĂ – ”Jandarmii vor ca Mihăiţă să joace fotbal ! Alătură-te şi tu!”

spot_img

DISTRIBUIȚI

Campania umanitară  „Jandarmii vor ca Mihăiţă să joace fotbal ! Alătură-te şi tu!” a fost demarată la data de 11 martie a.c., din inițiativa personalului Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș. Acțiunea se încadrează în şirul manifestărilor dedicate aniversării a 165 ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. Scopul acţiunii l-a reprezentat creşterea încrederii societăţii civile în instituţia jandarmeriei, apropierea şi deschiderea faţă de cetăţeni, sprijinirea unor cazuri sociale deosebite. Primul  caz susținut este cel al unui băiat de 13 ani, Mihăiţă din Baia Mare,un pasionat de fotbal, diagnosticat cu „luxaţie congenitală şold drept operată, recidivată, subluxaţie congenitală şold stâng, inegalitate de lungime membre inferioare” care necesită intervenţie chirurgicală. Al doilea caz, o tânără de 24 ani, Alexandra, diagnosticată cu „leucemie acută promielocitară”, necesită tratament medicamentos specific costisitor.

Prin semnarea parteneriatului, au fost puse bazele manifestărilor propuse, totul culminând cu desfășurarea în ziua de vineri, 20 martie a.c., de la orele 16.00, la Sala Polivalenta “Lascar Pana” din Baia Mare, a meciului caritabil de fotbal în sală, între reprezentativa jandarmilor și o reprezentativă a personalităților  județului Maramureș.

Evenimentul a început cu un meci de fotbal „Tinere speranţe ale fotbalului maramureşean” între două echipe din grupa de vârstă 2006 – 2007, aparţinând cluburilor C.S. Dynamic Baia Mare şi F.C. Mara 2010. Mihăiţă a intrat pe teren alături de copiii celor două echipe, care aveau peste echipamentul de joc, tricouri albe inscripţionate cu sloganul campaniei. Lovitura de începere a meciului a fost data chiar de către Mihăiță. Cu aceasta ocazie, băiatul și-a îndeplinit un vis. În ultimele cinci minute ale partidei, a intrat ca portar la F.C. Mara 2010, având o prestație pe măsură, apărând cu brio și un șut spre poartă al echipei adverse. Meciul copiilor a fost savurat de către cei aproximativ 1000 de spectator prezenți în Sala Polivalentă. La finalul meciului, copiii au fost premiați pentru participarea la eveniment cu cupe și diplome, acordate echipei câștigătoare de către inspectorul șef, maior Petru Marcel Florișteanu, respectiv de către Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare pentru cealaltă echipă. Din partea echipei F.C. Mara 2010, Mihăiță a primit în dar un echipament de joc și o minge. Atmosfera a fost susținută și prin programul artistic realizat de majoretele din cadrul Liceului Sportiv Baia Mare.

A urmat apoi meciul caritabil propriu zis. Alături de cele două selecționate (ale jandarmilor și Maramureșului), pe terenul Sălii Polivalente și-au făcut intrarea și echipele de copii alături de Mihăiță, care și-au aruncat tricourile albe cu sloganul campaniei în tribune către spectatori. Lovitura de începere a meciului  a fost data și de această data de către Mihaiță printr-o pasă către inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș, care la rândul său a pasat mai departe. Meciul s-a desfășurat într-o atmosferă relaxată cu faze și șuturi de ambele  părți. În pauza meciului, meciului, Mihăiță a extras fericiții câștigători ai tombolei cu articole sportive oferite de cluburile din oraș și personalități sportive. Premiile au fost înmânate la sfârșitul partidei.

Pentru selecționata Maramureșului au fost alături de noi : ROSZNAI BELLA, antrenor emerit; BONDREA ALEXANDRU – subprefect al județului Maramureș; PETRE CONISKA, ANDREI GÂLCĂ, BĂLAN LUCIAN, PIROSKA ATILLA, DANCIU CIPRIAN, DINU BUMB, KEMENEŞ EMIL, MUREŞAN FLORIN, OANĂ VASILE, PETROVAN ALIN, ŞOMCHERECHI DAN, CHINA CRISTIAN; CRISTI BALAJ – Arbitru internaţional FIFA; CRISTI VASC – observator federal; POP SORIN – Antrenor volei C.S. Ştiinţa Baia Mare; POP IOAN – C.S.M. Baia Mare rugby;  GAVRA BOGDAN – directorul SPAS din cadrul Primăriei Baia Mare BUDA DORIN – Directorul Aeroportului Internaţional Baia Mare; HĂLĂNDUŢ SERGIU- Director administrativ grup  BRD Baia Mare; PINTICAN CLAUDIU – Director Teatrul Municipal Baia Mare; POP RAREŞ – Director D.S.P. Maramureş; NECHITA MARIUS – Director Liceul Teologic.

În demersul nostru, cauza umanitară a fost susținută și de către partenerii A.C.S.F.C. Municipal Baia Mare, Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Maramureş, Trustul Media  EMaramureş. Le mulţumim că au ales să fie alături de noi în acea după amiază de primăvară, la Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din Baia Mare.

Mulțumirile noastre, dar și ale familiei lui Mihăiță se îndreaptă și către șefii instituțiilor publice din municipiul Baia Mare, care  au renunțat la costum și au intrat pe teren pentru o cauză nobilă. Foști fotbaliști, directori de instituții, foste glorii ale municipiului Baia Mare și a județului Maramureș, au jucat un meci de fotbal, în care nu au contat golurile marcate, ci doar ca Mihăiță să câștige, să-i schimbăm sensul copilăriei într-unul mai bun.

Alături de familiile noastre, colegi de serviciu, colegi de școală, prieteni şi colaboratori, media scrisă şi online, posturi TV locale, corespondenţi ai posturilor centrale, reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale, şefi de instituţii, agenţi economici, personalităţi din lumea sportului, care au promovat și susținut această campanie, credem că am reuşit să aducem o rază de lumină în viața băiatului de 13 ani – Mihăiţă şi o speranţă tinerei de 24 ani – Alexandra, în lupta cu boala necruţătoare.

Parafrazând un dicton celebru “Și jandarmii sunt oameni, dar nu toți oamenii sunt jandarmi”, am reușit să facem primul pas. Drumul deschis nu se oprește aici, chiar dacă demersul și acțiunile noastre, ale jandarmilor maramureșeni se încheie. La data desfășurării meciului, s-au strâns 10.850 lei pentru Mihăiță, respectiv 4.650 lei în contul Alexandrei.

Campania „Jandarmii vor ca Mihăiţă să joace fotbal ! Alătură-te şi tu!” continuă, în sensul că doritorii, oameni cu spirit nobil și suflet mare, mai pot face donaţii în conturile BRD, RO55BRDE250SV75933192500 pentru Mihăiță și RO95BRDE250 SV75954702500 pentru Alexandra, care rămân deschise până la sfârșitul lunii aprilie.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș multumește tuturor pentru umanitatea de care au dat dovadă în această acțiune inedită și nobilă.

Locotenent colonel Iuhos-Lenghel Istvan, Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA