CALENDAR RELIGIOS – 5 iunie

0
148

Ortodox – Sf. Sfințit Mc. Dorotei, episcopul Tirului; Sf. Mc. Apolo și Leonid

Greco-catolic – Sf. ep. m. Dorotei al Tirului. Harți

Romano-catolice – Sf. Bonifaciu, ep. m.

Sfântul Dorotei a fost episcop al cetății Tirului, pe vremea împărăției lui Dioclețian, păgânul împărat al Romei, iar pentru prigoana cea cumplită care era atunci împotriva creștinilor, el și-a lăsat scaunul și s-a ascuns prin locuri neștiute.

După aceea, împărat venind marele Constantin și Biserica lui Hristos luând alinare, Sfântul Dorotei s-a întors iarăși în Tir la scaunul său și păstorea bine turma oilor celor cuvântătoare, aducând pe mulți de la rătăcirea închinării de idoli la Dumnezeu. El a trăit până pe vremea lui Iulian Paravatul, care, luând împărăția, la început nu dușmănea pe față Biserica lui Hristos, ci în ascuns, poruncind boierilor săi celor de un gând cu el, care stăpâneau ățrile, să ucidă pe creștini.

Iar Sfântul Dorotei, văzând muncirea cea mare care se făcea credincioșilor, și-a lăsat iarăși scaunul Bisericii Tirului, fugind de mâinile muncitorilor. Pentru că Domnul a poruncit să nu ne lăsăm în primejdii ce vin la arătare de la prigonitori, ci sa fugim de ele, după cum zice: Când vă vor goni pe voi din cetatea aceasta, fugiți în cealaltă…

Deci, ieșind de la Tir, a mers în Tracia; dar nici acolo n-a scăpat de slujitorii de idoli, chemându-l Dumnezeu la cununa mucenicească. Și a fost prins de boierii lui Iulian în cetatea Diopolin, unde, suferind multe bătăi și răbdând felurite pătimiri, și-a dat în munci fericitul său suflet în mâinile lui Hristos Dumnezeu, fiind foarte bătrân; căci avea de la nașterea sa o sută și șapte ani.

Și a lăsat după sine felurite scrieri folositoare Bisericii, în limba greacă și latină, pentru că era bine iscusit în amândouă limbile acestea, fiind bărbat desăvârșit în înțelepciunea cea duhovnicească și în cea dinafară. El a scris viețile proorocești și apostolești și alte cuvinte folositoare și tâlcuiri.

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.