CALENDAR RELIGIOS Ortodox – Sf. Cuv. Efrem Sirul; Isaac Sirul, Paladie și Iacob Sihastrul; Sf. Mc. Haris

Greco-catolic – Cuv. Efrem Sirul; Sf. Toma de Aquino

Romano-catoliC – Sf. Toma de Aquino, pr. înv.; Fer. Olimpia, călug. m.

Sfântul Cuviosul Efrem Sirul, pomenit în calendarul creștin la 28 ianuarie, s-a născut la Nisibe, în Mesopotamia, în preajma anului 306, (astăzi localitatea natală a sfântului se numește Nusaybin și se află în provincia turcească Mardin, aproape de granița cu Siria).

Poet bisericesc neîntrecut, monah desăvârşit şi slujitor răbdător, Sfântul Cuvios Efrem Sirul este foarte aproape de noi, prin descrierea celor mai fine mişcări ale sufletului.

Această stea strălucitoare a Bisericii a apărut pe cerul Răsăritului în Nisibe (Siria de astăzi) la începutul secolului IV. Tatăl lui era preot păgân şi l-a alungat pe copilul lui de acasă, pentru că avea compasiune faţă de creştini. Tânărul a fost ajutat atunci de Episcopul Iacob, care l-a îndrumat pe Efrem în rugăciune şi meditaţie la cuvântul lui Dumnezeu. Studiul Scripturii a aprins în inima lui Efrem o flacără care l-a făcut să se îndepărteze de deşertăciunea şi grijile acestei lumi şi să se înalţe cu sufletul către fericirea cea cerească. Sfântul Efrem avea o curăţie a sufletului şi a trupului care depăşea posibilităţile umane obişnuite. Această curăţie îi permitea să aibă stăpânire asupra tuturor mişcărilor duhovniceşti, nelăsând vreun gând rău să se încuibeze sau să-i apară în suflet.

Asemenea Apostolilor, Cuviosul Efrem nu avea nici o avere, luptând zi şi noapte cu foamea şi somnul. Toate acestea erau încununate de o smerenie deosebită, de darul inimii zdrobite şi al lacrimilor de pocăinţă. Sfântul îşi plângea propriile păcate şi păcatele oamenilor. Lecturarea învăţăturilor Sfântului Efrem despre zdrobirea inimii şi despre Judecata de Apoi nu poate lăsa indiferentă nici chiar o inimă împietrită. Multe generaţii de creştini au simţit aproape de suflet operele Sfântului Efrem, mai ales „Cele şapte plânsuri“.

La scurt timp după botez, în vârstă de 20 de ani, Cuviosul Efrem a fugit de lume, ca să fie împreună cu Dumnezeu, în linişte. Mergea din loc în loc, pentru a fi de folos şi celorlalţi. Aşa a ajuns în Edesa, unde a trăit câţiva ani, după care s-a întors în pustie. După ce a auzit despre virtuţile deosebite ale Sfântului Vasile cel Mare, a avut şi o vedenie cu acesta, care era asemenea unui stâlp de foc care lega cerul de pământ. A mers în Capadocia şi l-a cunoscut pe marele Vasile, iar acesta l-a hirotonit diacon.

În acele vremuri Roma lupta împotriva perşilor (338-387), iar perşii au început să-i persecute groaznic pe creştini. Ca să-şi ajute fraţii în suferinţă, Sfântul Efrem s-a întors în patrie, la Nisibe. El le slujea tuturor, fiind un adevărat diacon, asemenea lui Hristos. Din smerenie, a refuzat să fie hirotonit preot. Atunci când cetatea Nisibe a fost asediată de perşi, doar rugăciunile Sfântului Iacob Persul (pomenit pe 13 ianuarie) şi ale Sfântului Efrem au făcut-o să reziste. Totuşi, după război, Nisibe a revenit părţii persane. Sfântul Efrem a plecat atunci la Edesa, unde a trăit ultimii zece ani din viaţa pământească.

Sfântul Efrem a predat la şcoala din Edesa, dezvoltând principiile tradiţiei exegetice stabilite de Sfântul Iacob la Nisibe. În aceeaşi perioadă, el a scris cele mai multe dintre minunatele sale opere, în care cunoaşterea lui Dumnezeu şi a învăţăturii de credinţă este înfrumuseţată de vălul preţios al unui limbaj poetic inegalabil. Se consideră că Sfântul Efrem ar fi scris mai mult de trei milioane de versuri în limba siriacă.

Scrierile sale conţin tâlcuiri la aproape toate cărţile Scripturii, cuvinte împotriva ereziilor, imne despre rai, feciorie, marile taine din viaţa Mântuitorului şi praznicele de peste an. Unele din acestea au fost traduse de curând şi în limba română. Mare parte din aceste imne au intrat în cărţile de cult ale Bisericii Siriene, care îl numeşte pe Sfântul Efrem „liră a Sfântului Duh“ şi mare învăţător al lumii. Alte opere ale sale au ajuns până la noi şi în limba greacă. Acestea sunt cuvinte despre zdrobirea inimii, asceză şi virtuţile monahale.

Tot astăzi este pomenit și Sfântul Cuvios Isaac Sirul, una dintre cele mai enigmatice figuri ale istoriei Bisericii. Cu toate că e un mare teolog mistic al Bisericii universale, Sfântul Isaac Sirul nu are o zi a sa în calendarul creștin. Sfântul Isaac este sărbătorit împreună cu Sfântul Efrem Sirul în ziua de 28 ianuarie.

Mult timp nu s-a știut mai nimic despre Cuviosul Isaac Sirul. Cronici vechi păstrate în limba siriacă, precum și unele dintre scrierile sale îndreptățesc pe cercetători să afirme că sfântul a trăit în secolul al VII-lea, fiind născut în provincia Beth Qatraye (veche provincie a Bisericii Apostolice a Răsăritului, astăzi împărțită între statele Bahrain, Kuweit, Arabia Saudită și Qatar). În perioada tulbure ce a urmat cuceririi musulmane, Isaac s-a refugiat într-o mănăstire din regiunea Beth Huzaye (Iranul de astăzi).

Contribuția sa la literatura creștină se remarcă în special în domeniul teologiei ascetice și mistice. Scrierile sale au fost traduse parțial în limba greacă și preluate în colecția Filocalia.

Sfântul Cuviosul Paladie s-a născut în anul 363, în Galatia (Asia Mică). În anul 386 s-a călugărit la Ierusalim. În anul 400 este făcut episcop la Helenopolis, în Bitina (Asia Mică). A fost unul dintre prietenii Sfântului Ioan Gură de Aur. Pentru susținerea acestuia s-a dus la Roma în fruntea unei delegații, rugând pe papă să ia apărarea marelui exilat. La întoarcere a fost exilat și el în Tebaida (Egipt), timp de șase ani (406-412). După exil, a fost făcut episcop în Aspuna, în Galatia, unde a păstorit până la moartea sa.