AcasăsiugariuCALENDAR RELIGIOS - 26 iunie

CALENDAR RELIGIOS – 26 iunie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ortodox – Sf. Cuv. David din Tesalonic; Sf. Ier. Ioan, episcopul Goției. Duminica întâi după Rusalii

Greco-catolic – Duminica 1 dR. Sf. cuv. David

Romano-catolic – Duminica a 13-a de peste an. Ss. Ioan și Paul, m.; Josemaria Escriva, pr.

Sfântul Cuvios David s-a născut în Tesalonic și încă din copilărie a fost atras de viața în slujba lui Hristos. Ajuns la vârsta deplină, și-a împărțit averea celor nevoiași și a intrat în Mănăstirea Cunuliaton.

Citind viețile sfinților, a dorit să le urmeze în nevoință, drept care a viețuit trei ani într-un migdal, fără niciun acoperiș, suportând atât arșița, cât și frigul. După cei trei ani, ucenici i-au construit o chilie în care primea pe cei ce aveau nevoie de ajutor, de sfat și vindecare, căci dobândise darul facerii de minuni.

Sfântul Cuvios David, mergând la împăratul Iustinian (527-565) cu o cerere din partea cetățenilor Tesalonicului, l-a tămâiat pe acesta și pe toată suita lui ținând cărbunii aprinși în palmă, fără să fie cumva afectat (Viețile Sfinților).

A murit pe drumul de întoarcere la Tesalonic, așa cum prevăzuse înainte de plecare.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA