AcasăsiugariuCALENDAR RELIGIOS – 22 octombrie

CALENDAR RELIGIOS – 22 octombrie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ortodox – Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sfinții șapte tineri din Efes;

Greco-catolic – Sf. ep. Averchie; Cei 7 tineri m. din Efes; Sf. papă Ioan Paul II;

Romano-catolice – Sf. Ioan Paul al II-lea, pp.

Sfântul Averchie a fost episcop în Ierapolis pe vremea împăratului Marc Aureliu (161-180). În timpul unei sărbători păgâne s-a rugat și, plin de râvnă, a distrus toți idolii păgâni. Prin tămăduirea minunată a trei tineri demonizaţi şi propovăduirea cuvântului lui Hristos, a reuşit să boteze mulţi păgâni. Mergând la Roma, Episcopul Averchie a mai vindecat şi pe Lucilia, fiica împăratului Marc Aureliu. Din Roma, Averchie a călătorit în Siria și în Mesopotamia, aducând împăcare între Bisericile tulburate din pricina ereziilor de acolo, pentru care a fost numit „cel întocmai cu Apostolii”. A trecut cu pace la Domnul în anul 167, pe când avea 72 de ani.

Tot astăzi sunt pomeniți și cei șapte  tineri din Efes: Maximilian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Antonin, Exacustodian și Constantin. Sfinții 7 tineri din Efes mai sunt pomeniți și la 4 august.

Aceștia, fugind de persecuția lui Deciu (250-253) din Efes, s-au ascuns într-o peșteră unde au dormit 200 de ani. S-au trezit în timpul domniei lui Teodosie cel Mic (408-450), când mulți dintre creștini nu mai credeau în învierea de obște (Cea de-a doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos). După ce s-au convins cu toții de adevărul învierii, sfinții au plecat la Domnul după șapte zile, fiind înmormântați în aceeași peșteră.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA